Interesul pentru această poveste a revenit acum câteva zile, când ScienceDaily a reluat-o, dar cercetarea propriu-zisă e mai veche și la fel de solidă: arheologi de la Institutul Francis Crick, Universitatea din Stockholm, Universitatea din Aberdeen și Universitatea din East Anglia au descoperit rămășițele a doi lupi în peștera Stora Förvar, de pe insula suedeză Stora Karlsö, din Marea Baltică.

O insulă unde niciun lup n-ar fi putut ajunge singur

Stora Karlsö are doar 2,5 kilometri pătrați și, la fel ca insula vecină Gotland, nu găzduiește nicio populație nativă de mamifere terestre. Practic, orice animal de uscat găsit acolo trebuie să fi fost adus de oameni. Situl a fost intens folosit de vânători de foci și pescari în timpul neoliticului și al epocii bronzului, iar rămășințele celor doi canide, vechi între 3.000 și 5.000 de ani, au fost analizate genetic în detaliu.

Analiza a confirmat fără echivoc că erau lupi, nu câini, fără nicio urmă de ascendență canină.

Hrăniți de oameni, dar rămași sălbatici

Deși genetic erau lupi obișnuiți, comportamentul lor pare orice, dar nu sălbatic. Analiza izotopică a oaselor a arătat o dietă bogată în proteine marine, foci și pește, care se suprapune aproape perfect peste ce mâncau oamenii de pe insulă. Concluzia cercetătorilor este că animalele erau hrănite de comunitățile locale. Unul dintre exemplare, din epoca bronzului, prezenta și o patologie avansată la un os al membrului, care i-ar fi limitat mobilitatea, un indiciu suplimentar că ar fi putut fi îngrijit, nu doar tolerat.

La asta se adaugă un detaliu genetic neobișnuit: lupul cu genomul cel mai complet avea o diversitate genetică mai scăzută decât orice alt lup antic studiat până acum, un tipar întâlnit de obicei la populațiile izolate sau la organismele domesticite.

O poveste mai complicată decât „lup sau câine”

Descoperirea nu spune că acești lupi erau domesticiți în sensul modern al cuvântului. Rămâne neclar dacă erau îmblânziți, ținuți în captivitate sau gestionați altfel, dar prezența lor îndelungată pe o insulă izolată, locuită de oameni, indică o interacțiune deliberată și susținută. Cercetătorii spun că descoperirea arată o relație om-lup mult mai variată decât se credea, care nu s-a încheiat neapărat cu apariția câinilor așa cum îi cunoaștem azi, ci a inclus și astfel de experimente paralele de conviețuire.

Povestea contează pentru că răstoarnă ideea unei singure căi liniare către domesticirea câinelui. Sugerează, în schimb, că oamenii preistorici au experimentat în mai multe feluri felul în care conviețuiau cu lupii, iar unele dintre aceste experimente nu au dus niciodată la apariția unui câine.

---

Sursă:
Girdland-Flink, L., Skoglund, P., Bergström, A., Storå, J. et al. (2025). Gray wolves in an anthropogenic context on a small island in prehistoric Scandinavia. Proceedings of the National Academy of Sciences, 122(48), e2421759122. https://doi.org/10.1073/pnas.2421759122. Instituții: Francis Crick Institute, Universitatea din Stockholm, Universitatea din Aberdeen, Universitatea din East Anglia.