La doar 25 de ani-lumină distanță, în direcția constelației Camelopardalis, orbitează o planetă stâncoasă numită GJ 3378 b. Un nou studiu, realizat de o echipă coordonată de Paul Robertson, cu contribuții de la Universitatea din Texas la Austin, Penn State și Universitatea din Amsterdam, a recalculat masa acestei planete și a arătat că e mult mai ușoară decât se credea, ceea ce îi îmbunătățește semnificativ șansele de a fi locuibilă.

O planetă „retrogradată” la jumătate din masa estimată inițial

Planeta a fost descoperită inițial de o altă echipă, folosind datele instrumentului SPIRou, cu o masă estimată la 5,26 mase terestre. Noul studiu a combinat observații suplimentare de la două instrumente de mare precizie, spectrometrul HPF de la telescopul Hobby-Eberly din Observatorul McDonald și spectrometrul NEID de la telescopul WIYN din Kitt Peak, alături de datele deja publicate de la CARMENES și SPIRou. Rezultatul recalculării: o masă de doar 2,3 mase terestre, mai puțin de jumătate din estimarea anterioară, alături de o ușoară corectare a perioadei orbitale.

Diferența contează enorm. O planetă de 5,26 mase terestre are șanse mari să fi păstrat o atmosferă groasă, bogată în hidrogen și heliu, ceea ce ar face-o mai degrabă un „mini-Neptun” inospitalier decât o lume stâncoasă. La 2,3 mase terestre, GJ 3378 b se încadrează confortabil în categoria super-Terrelor stâncoase, suficient de mare pentru a fi interesantă din punct de vedere geologic, suficient de mică pentru a putea avea o suprafață solidă, nu un înveliș gazos sufocant.

De ce contează stelele pitice roșii

Steaua în jurul căreia orbitează planeta este o pitică roșie de tip M4V, parte dintr-o categorie de stele care reprezintă aproximativ 70% din toate stelele din galaxie. Michael Endl, astronom la Universitatea din Texas la Austin, subliniază că tocmai de-aia contează să înțelegem cât mai bine populația de planete din jurul acestor stele, întrucât ele sunt, de departe, cel mai comun tip de stea din jurul nostru. Detectarea unor planete atât de ușoare cere însă o precizie instrumentală extremă: fără instrumente suficient de sensibile, semnalul planetei pur și simplu nu apare în date.

A fi în zona locuibilă nu înseamnă automat viață

Planeta se află acum, conform noii analize, în interiorul zonei locuibile a stelei sale, regiunea orbitală unde temperatura ar permite prezența apei lichide la suprafață. Cercetătorii sunt însă precauți: a fi în zona locuibilă e o condiție necesară, dar nu suficientă. Planeta ar trebui să fi păstrat o atmosferă, să aibă un mediu chimic potrivit și să fi scăpat de daune catastrofale provocate de radiația stelei gazdă, iar stelele pitice roșii sunt cunoscute pentru erupții și radiații mai intense decât ale Soarelui. Autorii studiului descriu planeta ca fiind situată chiar pe „țărmul cosmic”, limita teoretică dincolo de care radiația stelară poate smulge complet atmosfera unei planete. Dacă are sau nu atmosferă rămâne, pentru moment, necunoscut, telescopul spațial James Webb poate analiza atmosfere exoplanetare prin spectroscopie de tranzit, iar viitorul telescop al NASA, Habitable Worlds Observatory, este gândit special pentru a căuta semne de viață pe planete ca aceasta.

Descoperirea nu confirmă existența vieții sau a unei atmosfere pe GJ 3378 b, dar o mută în prima linie a candidaților din vecinătatea noastră cosmică pentru căutarea apei lichide dincolo de Sistemul Solar, chiar la doar 25 de ani-lumină distanță.

---

Sursă:
Robertson, P., Cochran, W. D., Endl, M., Stefánsson, G. et al. (2026). A Revised Mass and Period for the Habitable Zone super-Earth GJ 3378 b: A Planet Straddling the Cosmic Shoreline. The Astrophysical Journal, 1005(1), 32. https://doi.org/10.3847/1538-4357/ae732b. Instituții: University of California, Irvine; University of Texas at Austin; Pennsylvania State University; University of Amsterdam.