De peste 20 de ani, un tip aparte de explozie stelară pune probleme astronomilor: supernovele superluminoase, de 10 sau de mai multe ori mai strălucitoare decât o supernovă obișnuită, care rămân vizibile mult mai mult decât ar prezice fizica standard. Teoria dominantă spunea că, în centrul acestor explozii, se ascunde un magnetar nou-născut, o stea neutronică extrem de magnetizată, care alimentează explozia din interior. Timp de 16 ani, ideea a rămas însă doar teorie, fără nicio confirmare directă. Acum, pentru prima dată, astronomii au surprins dovada.
Totul a pornit de la o supernovă superluminoasă catalogată SN 2024afav, situată la aproximativ un miliard de ani-lumină de Pământ. Folosind rețeaua globală de 27 de telescoape Las Cumbres Observatory, cercetătorii au urmărit strălucirea exploziei timp de peste 200 de zile.
Un semnal care „ciripește”
La un moment dat, curba de strălucire a supernovei a început să se comporte ciudat: în loc de o scădere lină, au apărut patru pulsații distincte, care s-au repetat la intervale din ce în ce mai scurte. Cercetătorii au numit acest tipar un „chirp” („ciripit”), termen împrumutat chiar din domeniul undelor gravitaționale, unde un semnal similar apare atunci când două găuri negre se rotesc tot mai rapid una în jurul celeilalte înainte de coliziune.
„Timp de ani de zile, ideea magnetarului a părut aproape un truc de scamatorie al teoreticienilor, o explicație naturală pentru strălucirea extraordinară a acestor explozii, dar pe care nu o puteam vedea direct.” Dan Kasen, astrofizician teoretician la UC Berkeley.
Fizica din spatele „ciripitului”
Explicația găsită de echipa condusă de Joseph Farah (UC Santa Barbara / Las Cumbres Observatory) implică una dintre cele mai exotice consecințe ale relativității generale. După explozie, o parte din materialul aruncat de stea a căzut înapoi spre magnetarul nou-format, formând un disc de acreție. Discul era însă asimetric și dezaliniat față de axa de rotație a magnetarului. Conform relativității generale, o masă aflată în rotație rapidă „trage” spațiu-timpul din jurul ei, un fenomen numit precesie Lense-Thirring. Tocmai această precesie face discul dezaliniat să se clatine, generând pulsațiile de lumină din ce în ce mai rapide observate în date.
Este, de altfel, prima dată când relativitatea generală este folosită explicit pentru a explica mecanica unei supernove.
Din date, cercetătorii au putut estima și caracteristicile stelei nou-formate: se rotește o dată la 4,2 milisecunde și are un câmp magnetic estimat la aproximativ 300 de trilioane de ori mai puternic decât cel al Pământului, suficient pentru a o clasifica drept magnetar.
Descoperirea confirmă, pentru prima dată în mod direct, o teorie veche de 16 ani și deschide o nouă direcție de cercetare: viitorul telescop Vera C. Rubin, care va scana întregul cer la fiecare câteva nopți, ar putea depista zeci de alte astfel de „supernove care ciripesc”, oferind astronomilor prima șansă reală de a studia sistematic nașterea magnetarilor.
Sursa: Joseph R. Farah, D. Andrew Howell, Alexei V. Filippenko, Yuan Qi Ni, Curtis McCully, Moira Andrews, Harsh Kumar, Daichi Hiramatsu, Sebastian Gomez, Kathryn Wynn, K. Azalee Bostroem, Edo Berger, Peter Blanchard — UC Santa Barbara, Las Cumbres Observatory, UC Berkeley, Northwestern University, Harvard University — „Lense–Thirring precessing magnetar engine drives a superluminous supernova”, Nature, vol. 651 (2026), DOI: 10.1038/s41586-026-10151-0
Facebook — Varianta A
De peste 20 de ani, unele explozii stelare sfidează explicațiile: strălucesc de zeci de ori mai puternic decât o supernovă normală și rămân vizibile mult mai mult decât ar trebui.
O echipă de astronomi a urmărit una dintre aceste explozii timp de peste 200 de zile, cu o rețea globală de 27 de telescoape. Ce au găsit în datele de strălucire a fost un tipar ciudat, patru pulsații care se repetau tot mai rapid, un fel de „ciripit” cosmic.
Explicația din spate implică una dintre cele mai exotice idei ale relativității generale a lui Einstein. Toate detaliile, în articol. 🌌 #ȘtiințăpentruViață
Facebook — Varianta B
O teorie veche de 16 ani tocmai a primit prima confirmare directă.
Astronomii bănuiau de multă vreme că, în centrul celor mai strălucitoare explozii stelare din univers, se ascunde o stea neutronică extrem de magnetizată. Nimeni nu reușise însă să o „vadă” în acțiune, până acum.
Urmărind o supernovă timp de peste 200 de zile, o echipă de cercetători a surprins un semnal neașteptat în lumina exploziei, un tipar care s-a dovedit a fi semnătura directă a nașterii acestei stele. Cum arată, mai exact, acest semnal și ce legătură are cu teoria relativității, aflați în articol. #ȘtiințăpentruViață
Tag-uri WordPress
astronomie, astrofizică, magnetar, supernovă, stea neutronică, relativitate generală, Nature, Las Cumbres Observatory, Vera C. Rubin Observatory, explozie stelară
Vrei să generez și cele 4 carduri social media (paletă indigo/violet/cyan pentru astronomie/fizică)?
Lasă un răspuns