Un studiu publicat în Nature Communications, semnat de o echipă condusă de Christian M. Rowan, doctorand la Lamont-Doherty Earth Observatory al Universității Columbia, arată că scoarța terestră de sub Zona de Rift Turkana, la granița dintre Kenya și Etiopia, s-a subțiat până la un prag critic, dincolo de care ruperea unui continent devine ireversibilă. Este pentru prima dată când acest stadiu tectonic, numit „necking”, este confirmat într-o zonă de rift activă, oriunde pe planetă.
Ce înseamnă „necking” în geologia unui continent
Rifturile continentale se formează atunci când plăcile tectonice încep să se îndepărteze una de cealaltă, subțiind treptat scoarța terestră dintre ele. „Necking-ul” este etapa în care această subțiere ajunge atât de avansată, încât deformarea se concentrează strict pe axul riftului, un semn că procesul de rupere a continentului a devenit ireversibil. Până acum, acest stadiu fusese studiat doar în rifturi vechi, deja stinse de mult, ale căror urme geologice s-au păstrat fosilizate în scoarța terestră.
Zona de Rift Turkana se întinde pe aproximativ 500 de kilometri, între Kenya și Etiopia, și face parte din Sistemul de Rift al Africii de Est, care se desfășoară pe mai bine de 3.000 de kilometri, de la Depresiunea Afar până în Mozambic. Folosind date seismice de înaltă rezoluție, obținute în colaborare cu Turkana Basin Institute, echipa a măsurat grosimea scoarței de-a lungul axului riftului, la doar 12,7 kilometri, un interval mult sub cei peste 35 de kilometri măsurați la marginile riftului.
O descoperire cu implicații pentru viitorul continentului
„Am descoperit că rifting-ul din această zonă este mai avansat, iar scoarța mai subțire, decât se credea până acum”, a explicat Rowan. Potrivit coautorului Folarin Kolawole, tot de la Lamont, echipa are acum „un loc în prima linie” de unde poate observa o etapă critică a evoluției tectonice, aceeași care a modelat, în trecut, toate marginile continentale rezultate din procesele de rifting de pe glob.
Legătura neașteptată cu unul dintre cele mai bogate zăcăminte de fosile umane din lume
Zona Turkana este cunoscută nu doar pentru geologia ei activă, ci și pentru faptul că a scos la iveală peste 1.200 de fosile de hominizi din ultimii 4 milioane de ani, aproximativ o treime din toate descoperirile de acest fel de pe continentul african, printre care celebrele cranii de Homo erectus cunoscute drept „Turkana Boy” și ER 3733.
Studiul arată că procesul de necking a început în urma unei perioade de activitate vulcanică intensă, acum aproximativ 4 milioane de ani, ceea ce a declanșat scufundarea zonei și acumularea rapidă de sedimente fine, exact condițiile ideale pentru conservarea fosilelor. Cercetătorii propun, astfel, o ipoteză care schimbă puțin perspectiva asupra Turkanei ca „leagăn al umanității”, poate regiunea nu a fost neapărat un loc privilegiat pentru evoluția hominizilor, ci mai degrabă un loc excelent pentru păstrarea dovezilor despre această evoluție, indiferent unde s-ar fi petrecut ea cu adevărat.
Concluzia autorilor este că identificarea acestui stadiu tectonic în Zona de Rift Turkana arată că Africa de Est este pregătită pentru o eventuală despărțire a continentului, un proces extrem de lent, măsurat în milioane de ani, dar pe care cercetătorii îl pot acum urmări direct, pentru prima dată, chiar în timp ce se întâmplă.
Surse:
- Christian M. Rowan, Folarin Kolawole, Anne Bécel, Paul Betka, John Rowan, „Necking of the active Turkana Rift Zone and the priming of eastern Africa for continental breakup”, Nature Communications (2026), DOI: 10.1038/s41467-026-71663-x
- Columbia Climate School — In Eastern Africa, the cradle of humankind is tearing apart




Lasă un răspuns