Acum 800 de milioane de ani, un obiect de dimensiunea unui oraș mic s-a spart lângă o „poartă gravitațională” controlată de Jupiter, declanșând o ploaie de impacturi asupra Pământului, Lunii și Marte, potrivit unui nou studiu.

De zeci de ani, planetologii bănuiesc că a existat un vârf neobișnuit de impacturi mari pe Lună în urmă cu circa 800 de milioane de ani, dedus din vârsta unor cratere mari, precum craterul Copernic, și din vârsta sticlelor de impact aduse pe Pământ de misiunile Apollo. Ce a lipsit până acum a fost o sursă concretă, un eveniment identificabil în centura de asteroizi care să poată explica acest bombardament. O echipă condusă de William Bottke, de la Southwest Research Institute din Boulder, Colorado, propune acum un răspuns, distrugerea corpului-părinte al familiei de asteroizi Eulalia.

Un asteroid spart exact în locul nepotrivit

Corpul-părinte, un asteroid cu o compoziție de tip condrită carbonacee și un diametru estimat între 100 și 200 de kilometri, s-a fragmentat lângă marginea interioară a rezonanței 3:1 cu Jupiter, o configurație orbitală în care un asteroid completează trei rotații în jurul Soarelui pentru fiecare rotație a lui Jupiter. Această rezonanță funcționează ca o poartă gravitațională, capabilă să împingă treptat fragmentele de asteroizi pe orbite care traversează planetele interioare. Poziția coliziunii a contat la fel de mult ca amploarea ei, pentru că majoritatea rupturilor de asteroizi din centura principală nu se întâmplă lângă asemenea rezonanțe și, prin urmare, nu ajung niciodată să amenințe planetele interioare.

O ploaie de fragmente întinsă pe 150 de milioane de ani

Folosind modele coliziunale și dinamice, echipa a arătat că aproximativ trei sferturi din fragmentele familiei Eulalia au ajuns, în cele din urmă, în rezonanța 3:1, unele aproape imediat după coliziune, altele migrând treptat, pe parcursul a circa 150 de milioane de ani, împinse de forțe termice non-gravitaționale cunoscute sub numele de efectul Yarkovsky. Odată ajunse în rezonanță, fragmentele au fost transportate dinamic spre regiunea care traversează orbitele planetelor, ridicând semnificativ rata de bombardament asupra Lunii și a planetelor telurice. Cercetătorii estimează că pentru fiecare impact major produs pe Lună, aproximativ douăzeci de impacturi similare sau mai mari s-au produs pe Pământ, care oferă o țintă mult mai mare și o gravitație mai puternică. Pe Marte, aceste impacturi ar fi provocat episoade importante de cutremure și ar putea fi corelate în timp cu o creștere a activității vulcanice.

Vârful acestui bombardament coincide cu o perioadă de răcire globală și schimbări majore ale biosferei terestre, iar cercetătorii recunosc că e tentant să presupună o legătură de cauzalitate, dar subliniază, în același timp, că datele directe rămân insuficiente, iar explicația principală acceptată pentru declanșarea „Pământului bulgăre de zăpadă” rămâne eroziunea silicaților accelerată de destrămarea supercontinentului Rodinia, coliziunile de asteroizi fiind cel mult un amplificator posibil, nu o cauză dovedită.

Sursă: William F. Bottke, David Vokrouhlický, Melissa Dykhuis, Nicolle Zellner — „An 800 Myr-old Impact Shower on the Terrestrial Planets from the Breakup of the Eulalia Parent Body”, The Planetary Science Journal, 2026, DOI: 10.3847/PSJ/ae74cc — Southwest Research Institute