Un studiu arată că larvele unei muște de lac din Africa coboară zilnic peste 200 de metri în apele fără oxigen ale Lacului Malawi, folosind niște saci de aer întăriți cu o proteină elastică, o descoperire care contrazice explicația general acceptată pentru absența insectelor din oceanul deschis.
Insectele acvatice au colonizat aproape toate mediile de apă dulce de pe planetă și reprezintă peste 60% din speciile de animale din aceste ecosisteme. Totuși, nicio insectă acvatică nu trăiește în zonele adânci ale oceanului deschis. Explicația general acceptată a fost multă vreme aceea că sistemul respirator al insectelor, bazat pe traheea plină cu aer, s-ar prăbuși sub presiunea apei în timpul migrațiilor zilnice pe verticală pe care multe specii le fac pentru a evita peștii răpitori.
Un „submarin” de insectă în cel mai adânc lac african
Echipa, condusă de Evan K. G. McKenzie și Philip G. D. Matthews, de la Universitatea British Columbia, împreună cu colegi din Malawi, a studiat larvele muștei de lac Chaoborus edulis, cunoscute și ca „viermi de sticlă” pentru transparența lor, care trăiesc în miliarde de exemplare în Lacul Malawi, unul dintre cele mai adânci lacuri din Africa. Folosind un sistem sonar plasat pe fundul lacului, cercetătorii au urmărit migrația zilnică a larvelor: în timpul zilei, acestea coboară mai bine de 200 de metri, în stratul de apă lipsit aproape complet de oxigen, pentru a se ascunde de peștii răpitori, iar noaptea urcă la suprafață pentru a se hrăni.
Disecând larvele, echipa a descoperit că acestea și-au transformat o parte din sistemul respirator în două perechi de saci de aer, care funcționează ca niște rezervoare de balast, reglând flotabilitatea. Pereții acestor saci conțin resilină, o proteină elastică asemănătoare cauciucului, a cărei formă se modifică în funcție de pH: sacii se pot extinde „ca un acordeon” sau se pot contracta, permițând larvei să controleze cu precizie adâncimea la care plutește.
Rezistență la presiuni de două ori mai mari decât cele întâlnite în natură
Pentru a afla cât de rezistent este acest sistem, cercetătorii au testat larvele în camere de presiune de laborator. Sacii lor de aer au rezistat la presiuni echivalente cu peste 400 de metri adâncime, iar la larvele aflate în ultimul stadiu de dezvoltare, rezistența a atins chiar 500 de metri, mult peste cei puțin peste 200 de metri la care coboară de obicei în natură. Rezistența la presiune crește, de altfel, cu fiecare stadiu larvar succesiv.
Descoperirea arată că fiziologia respiratorie a insectelor nu este, așa cum se credea, o barieră fundamentală și de netrecut în calea colonizării mediilor acvatice adânci, ceea ce deschide posibilitatea, cel puțin teoretică, ca insectele să fi putut coloniza vreodată și zonele pelagice adânci ale oceanului, dacă alte condiții ecologice le-ar fi permis acest lucru.
Sursa:
Evan K. G. McKenzie, Maxon J. R. Ngochera, Joseph Chombo, Hayley McLennan, Roland Proud, Tahnee Ames, Philip G. D. Matthews — „Crush-resistant air sacs allow insect larvae to exploit aquatic habitats at extreme depth” — Universitatea British Columbia — Science, 23 iulie 2026 — DOI: 10.1126/science.aed0667
Foto by Viridiflavus – Own work, CC BY-SA 3.0
Lasă un răspuns