Europa, una dintre lunile lui Jupiter, este considerată de multă vreme unul dintre cele mai promițătoare locuri din sistemul solar pentru căutarea vieții extraterestre, datorită oceanului global de apă lichidă ascuns sub scoarța ei de gheață. Un nou studiu publicat în revista Nature Astronomy arată însă că drumul acestei ape către suprafață ar putea fi mult mai dificil decât se credea, ceea ce complică planurile viitoarelor misiuni spațiale.

Cercetarea, condusă de Lujendra Ojha, de la Universitatea Rutgers, a folosit simulări computerizate pentru a testa dacă apa din oceanul profund al Europei ar putea urca prin fisurile din scoarța de gheață și forma rezervoare mai apropiate de suprafață, unde ar fi mult mai ușor de studiat de către viitoarele sonde spațiale, comparativ cu oceanul propriu-zis, îngropat la mare adâncime.

O călătorie prin gheață, mai grea decât părea

Europa fascinează oamenii de știință tocmai pentru că scoarța ei înghețată ar acoperi un ocean global aflat, se pare, în contact direct cu miezul rocos al lunii, o combinație care ar putea permite reacții chimice complexe, esențiale pentru apariția vieții. Ideea de bază a cercetătorilor a fost simplă: dacă apa din adâncuri ar reuși să urce prin crăpăturile din gheață și să formeze buzunare mai puțin adânci, acestea ar putea fi mult mai accesibile pentru instrumentele viitoarelor sonde, ocolind astfel nevoia de a fora zeci de kilometri prin gheață.

Simulările echipei arată însă că această călătorie este puțin probabilă. Apa care ar urca prin fisuri s-ar comporta turbulent și ar pierde rapid căldură, formând cristale de gheață care ar bloca practic drumul, uneori chiar în câteva ore. Cu alte cuvinte, chiar dacă apar temporar astfel de crăpături în scoarța de gheață a Europei, ele s-ar înfunda mult prea repede pentru ca apa din oceanul profund să ajungă efectiv aproape de suprafață.

Ce înseamnă asta pentru misiunile viitoare

Descoperirea are implicații directe pentru interpretarea oricăror buzunare de apă pe care viitoarele misiuni le-ar putea totuși detecta sub gheața Europei. Dacă astfel de rezervoare există, cel mai probabil nu conțin apă provenită din oceanul profund, ci apă formată local, din topirea gheții chiar în interiorul scoarței. Distincția contează enorm pentru cercetătorii care speră să găsească urme chimice ale vieții, deoarece un rezervor format local, izolat de oceanul principal, ar spune o cu totul altă poveste despre chimia și, implicit, despre potențialul biologic al Europei.

Studiul vine într-un moment cheie, chiar înainte de sosirea a două misiuni majore în sistemul lui Jupiter. Sonda Europa Clipper a NASA, lansată în octombrie 2024, urmează să ajungă la Jupiter în aprilie 2030 și va survola Europa de 49 de ori. Misiunea Jupiter Icy Moons Explorer (JuIcE) a Agenției Spațiale Europene, lansată în aprilie 2023, este așteptată să ajungă la Jupiter în iulie 2031. Împreună, cele două misiuni ar trebui să ofere cercetătorilor o imagine mult mai detaliată despre scoarța de gheață, compoziția suprafeței și eventualele buzunare de apă ale lunii, iar instrumentele radar ale sondei Europa Clipper ar putea ajuta chiar la confirmarea existenței lor.

Studiul nu elimină Europa din lista locurilor unde ar putea exista viață, dar arată că drumul către un răspuns clar este mai lung și mai complicat decât se spera. Misterul oceanului ascuns rămâne, cel puțin pentru câțiva ani buni de acum înainte, exact acolo unde a fost dintotdeauna: la mare adâncime, sub gheață.

---

Sursă: Lujendra Ojha, Ankit Barik, Jacob Buffo — „Limited direct fluid exchange between the deep subsurface ocean and the shallow subsurface environment of Europa”, Universitatea Rutgers, publicat în Nature Astronomy, 23 iulie 2026, DOI: 10.1038/s41550-026-02918-2