Un nou studiu arată că erupțiile de lavă silicică sunt adesea însoțite de emisii îndelungate de cenușă, un fenomen rămas „ascuns” în urmele geologice și subestimat drept pericol vulcanic, în Islanda și, probabil, oriunde pe planetă.

Când oamenii se gândesc la o erupție vulcanică periculoasă din cauza cenușii, primul exemplu care le vine în minte e aproape mereu Eyjafjallajökull, vulcanul islandez care a paralizat spațiul aerian european în 2010. Dar un nou studiu publicat în Nature Communications arată că un alt tip de pericol legat de cenușă, mult mai discret și mai puțin studiat, ar putea fi mult mai răspândit decât se credea, doar că a rămas, până acum, practic invizibil pentru cercetători.

Un fenomen documentat o singură dată, în Chile

Cercetătorii, coordonați de Jingwei Zhang de la Lancaster University, în colaborare cu specialiști de la universitățile din München, Niigata, Edinburgh și Oxford, de la British Geological Survey și de la Nature Conservation Agency of Iceland, au pornit de la un caz special: erupția vulcanului Cordón Caulle, din Chile, din 2011-2012. Acolo, cercetătorii au documentat pentru prima dată un fenomen numit „vulcanism silicic hibrid”, în care curgerea de lavă și emisia explozivă de cenușă au loc simultan, nu succesiv, așa cum se întâmplă de obicei. Semnătura acestui fenomen a rămas întipărită direct pe lavă, sub forma unor văluri subțiri de cenușă sudate pe fracturile rocii răcite.

Până la acest nou studiu, Cordón Caulle a rămas însă un caz izolat, mai degrabă o curiozitate geologică decât un tipar cunoscut.

Aceleași urme, găsite acum în Islanda și în Italia

Echipa de cercetători a mers pe teren și a găsit văluri de cenușă asemănătoare pe lave riolitice formate în Holocen (adică în ultimii aproape 12.000 de ani) la Torfajökull, în Islanda, și la Lipari, în Italia. S-au concentrat apoi pe erupția Hrafntinnuhraun, produsă la Torfajökull în anul 877 e.n., și au descoperit că aceste văluri nu sunt limitate la câteva puncte izolate, ci apar răspândite pe întreaga suprafață a câmpului de lavă rezultat din acea erupție.

Concluzia lor este că Hrafntinnuhraun a avut, la fel ca Cordón Caulle, o perioadă îndelungată de emisie de cenușă, desfășurată în paralel cu scurgerea lavei, cu peste 1.100 de ani înainte ca oamenii de știință să aibă vreun instrument prin care să identifice acest tipar.

Un model care „citește” cenușa ascunsă în roca veche

Pentru a putea recunoaște sistematic acest fenomen și în alte locuri, echipa a dezvoltat un model cantitativ, bazat pe complexitatea texturii acestor văluri de cenușă, care permite estimarea cantității de cenușă „captate” în lavă. Practic, modelul transformă niște urme minuscule și greu de interpretat de pe suprafața rocii într-un instrument prin care se poate reconstitui, retroactiv, ce s-a întâmplat în timpul unei erupții petrecute cu secole sau chiar milenii în urmă.

Rezultatul cel mai important al studiului nu este însă legat strict de Islanda sau de Chile, ci de o concluzie mult mai largă: cercetătorii susțin că activitatea hibridă, cu emisie susținută de cenușă în paralel cu scurgerea de lavă, este probabil comună la vulcanismul silicic în general, nu o excepție rară. Motivul pentru care a fost documentată atât de puțin până acum nu ar fi acela că se întâmplă rar, ci faptul că, spre deosebire de depunerile clasice de cenușă (tefra), aceste văluri sudate pe lavă nu erau, pur și simplu, ceea ce vulcanologii știau să caute.

Concluzia echipei este că acest tip de pericol ar trebui reevaluat pentru toate erupțiile de lavă silicică, nu doar pentru cele islandeze. Dacă activitatea hibridă e într-adevăr obișnuită, atunci evaluările actuale de risc, bazate mai ales pe înregistrarea clasică de tefră, ar putea subestima sistematic un pericol real, capabil să genereze nori de cenușă persistenți, cu impact asupra aviației, sănătății publice și comunităților din vecinătatea vulcanilor activi.

---

Sursă: Jingwei Zhang, Hugh Tuffen, Fabian B. Wadsworth, Jamie I. Farquharson, Holly E. Unwin, Alastair G. E. Hodgetts, Thomas J. Aubry, Maciej W. Farbicki, Dave McGarvie, Daníel Freyr Sigurbjargarson, „Sustained ash emission during lava effusion is a hidden volcanic hazard of silicic eruptions”, Nature Communications (2026), https://www.nature.com/articles/s41467-026-76464-w, DOI: 10.1038/s41467-026-76464-w