ADN extras dintr-un specimen de pangolin vechi de aproape 190 de ani a confirmat că pangolinul himalayan din Nepal și nordul Indiei este o specie distinctă, nu o subspecie a pangolinului chinezesc, așa cum s-a crezut timp de aproape două secole.

Povestea începe în 1836, când naturalistul Brian Houghton Hodgson a colectat, în Nepal, o piele de pangolin pe care a numit-o Manis aurita, convins că are de-a face cu o specie aparte. Numele a fost, cu timpul, uitat, iar animalul a ajuns clasificat drept subspecie a pangolinului chinezesc. Specimenul lui Hodgson a rămas însă păstrat la Natural History Museum din Londra, sub un cod de catalog, așteptând tehnologia care să-i confirme, în cele din urmă, intuiția.

Un nume vechi, redescoperit prin ADN

În 2025, o echipă de cercetători propusese deja că populațiile de pangolini din poalele Himalayei formează o specie separată de cea chinezească, botezată provizoriu Manis indoburmanica. Rămânea de lămurit dacă acest animal e chiar cel descris de Hodgson cu aproape 190 de ani în urmă, sau o specie diferită. Răspunsul a venit printr-un studiu condus de Narayan Koju, de la Pokhara University, alături de Kai He, de la Guangzhou University, și Anderson Feijó, curator asistent de mamifere la Field Museum din Chicago, publicat în Communications Biology.

Echipa a reușit să extragă și să secvențieze ADN direct din specimenul istoric al lui Hodgson, cu ajutorul specialiștilor de la muzeul londonez. Rezultatul a fost o potrivire exactă cu ADN-ul pangolinilor himalayeni moderni. Conform regulii de prioritate din nomenclatura zoologică, cel mai vechi nume valid atribuit unei specii are întâietate, așa că denumirea provizorie din 2025 a fost abandonată, iar specia și-a recăpătat numele original, Manis aurita.

De ce contează pentru conservare

Distincția nu e doar o chestiune de arhivă taxonomică. Pangolinii sunt cele mai traficate mamifere din lume, vânați pentru solzii lor, iar știința forensică folosită pentru a urmări proveniența solzilor confiscați depinde de existența unor hărți genetice clare pentru fiecare specie. „Nu poți proteja ceea ce nu cunoști, iar acum, că am confirmat existența acestei specii separate, putem folosi informația pentru a proteja aceste animale amenințate”, a explicat Feijó. Potrivit lui Koju, aria reală a speciei ar putea depăși granițele Nepalului, întinzându-se pe toată zona de poale a Himalayei, inclusiv în India, Bhutan și Myanmar.

Cazul arată cât de mult pot păstra colecțiile vechi de muzeu, ținute uneori zeci sau sute de ani fără o utilizare aparentă, până când o nouă metodă de analiză le transformă în probe decisive pentru înțelegerea și protejarea unor specii vii, aflate azi în pericol de dispariție.

---

Sursă: N. Koju, Z. Zeng, G. Zhang, Z. Yao, X. Huang, X. Wang et al., „Revalidation of Manis aurita based on integrative genomic and morphological evidence”, Pokhara University, Field Museum, Guangzhou University, publicat în Communications Biology