Un eseu publicat pe 5 septembrie de doi dintre cercetătorii care au descris, în 2025, niște vârfuri de proiectil vechi de 80.000 de ani în Uzbekistan leagă acum acea descoperire de o ipoteză mai veche și controversată: că Homo sapiens ar fi pătruns temporar în teritoriul neanderthalienilor din Franța cu 25.000 de ani mai târziu, purtând tehnologia aceleiași arme.

Piesele, descoperite la adăpostul stâncos Obi-Rakhmat, în nord-estul Uzbekistanului, au fost descrise pentru prima dată în articolul „Arrow heads at Obi-Rakhmat (Uzbekistan) 80 ka ago?”, publicat în august 2025 în PLOS ONE de o echipă condusă de Hugues Plisson (Universitatea din Bordeaux) și Andrei Krivoshapkin (Institutul de Arheologie și Etnografie din Novosibirsk). Situl, cunoscut din 1962, are o secvență stratigrafică de peste 10 metri, cu date cuprinse între 90.000 și 40.000 de ani în urmă.

Ce arătau, de fapt, piesele

În straturile cele mai vechi, echipa a identificat 194 de vârfuri și 193 de așchii triunghiulare mici, între 1 și 3 centimetri, nefinisate prin retușare. Analiza urmelor de impact, comparată cu date experimentale, a arătat că multe dintre ele purtau semne compatibile cu folosirea drept vârfuri de săgeată, nu de suliță. Mărimea lor mică (sub 2 centimetri lățime, câteva grame) și fragilitatea le-ar fi făcut nepotrivite pentru cozi grele. În aceleași straturi, cercetătorii au găsit și vârfuri mult mai robuste, de 15 până la 20 de ori mai grele, cu urme de impact compatibile mai degrabă cu sulițe sau lănci de aruncat. Coexistența celor două tipuri, unul microlitic și unul robust, în același nivel arheologic, e considerată de autori un indiciu că alegerea nu a fost întâmplătoare, ci o diferențiere deliberată de armament.

Dacă interpretarea se confirmă, descoperirea ar împinge originea arcului cu săgeți cu aproximativ 6.000 de ani mai devreme decât cele mai vechi dovezi general acceptate până acum, din peștera Sibudu, Africa de Sud, vechi de circa 74.000 de ani.

Legătura cu Franța, la 25.000 de ani distanță

Eseul publicat acum de Plisson și Krivoshapkin, via platforma The Conversation, adaugă un element nou discuției: micro-vârfurile de la Obi-Rakhmat seamănă, spun autorii, până la a fi practic interschimbabile, cu piese descoperite la situl Mandrin, din valea Ronului, în Franța, datate la circa 54.000 de ani, adică 25.000 de ani mai târziu. Piesele franceze fuseseră identificate anterior de specialista în traseologie Laure Metz, în același strat în care s-a găsit și un dinte de lapte atribuit unui Homo sapiens.

Situl Mandrin a stat la baza unei ipoteze avansate în 2022 de arheologul Ludovic Slimak, potrivit căreia Homo sapiens ar fi făcut o incursiune scurtă în teritoriul neanderthalienilor din regiune, cu mult înainte ca aceștia să dispară definitiv din Europa. Ipoteza a fost criticată la vremea respectivă, în parte pentru că se îndepărta prea mult de scenariul acceptat al colonizării Europei.

O rută prin Asia Centrală, nu doar din Africa

Autorii eseului mai citează cercetări genetice recente, care plasează un „platou persan”, aflat la marginea de nord-est a căruia se află chiar Obi-Rakhmat, ca zonă în care ar fi trăit, o perioadă îndelungată, strămoșii tuturor oamenilor moderni din afara Africii, înainte de răspândirea lor mai largă în Eurasia. Coroborată cu asemănarea dintre uneltele din Uzbekistan și cele din Franța, ipoteza propusă e că Homo sapiens nu a ajuns în Europa direct din Africa, acum 45.000 de ani, cum se credea, ci era deja stabilit de multă vreme în interiorul continentului eurasiatic, de unde s-a extins ulterior spre vest.

Autorii recunosc că asemănarea dintre cele două seturi de unelte, oricât de izbitoare, nu e o dovadă definitivă a unei legături directe. Distanța dintre situri, de peste 6.000 de kilometri, și absența unor situri intermediare care să documenteze traseul rămân limitări importante. Cea mai solidă confirmare, spun ei, ar veni din descoperirea unui vârf de săgeată înfipt direct într-o pradă, la un sit de vânătoare, ceva ce nu există încă.

Deocamdată, ceea ce leagă cele două situri nu e o dovadă directă a unei rute de migrație, ci o coincidență tehnică greu de ignorat: aceleași unelte minuscule, făcute în același fel, apărute la două capete opuse ale unui continent, la 25.000 de ani distanță.

---

SURSELE

• Plisson, H., Kharevich, A. V., Kharevich, V. M., Chistiakov, P. V., Zotkina, L. V., Baumann, M., Pubert, E., Kolobova, K. A., Maksudov, F. A., Krivoshapkin, A. I., „Arrow heads at Obi-Rakhmat (Uzbekistan) 80 ka ago?”, PLOS ONE, 20(8), e0328390, august 2025. DOI: 10.1371/journal.pone.0328390 — sursa primară (studiul original)
• Plisson, H., Krivoshapkin, A. I., „Arrowhead points found in Central Asia could prove the presence of Homo sapiens 80,000 years ago”, The Conversation, 5 septembrie 2026, republicat de ScienceDaily — eseul care motivează reinterpretarea
• Metz, L. et al., cercetare privind piesele de la situl Mandrin (Franța) — studiu conex, citat în eseu
• Slimak, L., „The three waves: Rethinking the structure of the first Upper Paleolithic in Western Eurasia”, PLOS ONE, 2023 — ipoteza incursiunii Homo sapiens, citată în eseu