Liliecii au apărut în Europa, acum circa 65 de milioane de ani, și abia apoi au ajuns în Africa și pe restul continentelor, arată un studiu publicat în Nature de consorțiul internațional Bat1K.

Liliecii reprezintă peste o cincime din speciile de mamifere care trăiesc azi, peste 1.500 la număr, și sunt singurele mamifere capabile de zbor activ. Cu toate acestea, locul în care au apărut a rămas multă vreme o întrebare deschisă. Ipotezele anterioare indicau Africa, Asia sau America de Nord, iar fiecare nou set de date părea să contrazică rezultatele anterioare.

Noul studiu este prima etapă a proiectului Bat1K, o inițiativă care își propune să secvențieze genomul tuturor speciilor de lilieci. La el au lucrat 137 de cercetători din 64 de țări. „Liliecii ne surprind constant”, spune Sonja Vernes, directoarea Bat1K și cercetătoare la University of St Andrews. „Sunt unul dintre cele mai mari experimente ale evoluției. Această resursă genomică ne permite în sfârșit să înțelegem cum a evoluat biologia lor remarcabilă.”

Genomuri și vestigii fosile, analizate împreună

Echipa a pornit de la genomuri de calitate înaltă, asamblate la nivel de cromozom, pentru 103 specii, dintre care 42 au fost produse special pentru acest studiu. Lotul acoperă toate cele 21 de familii de lilieci recunoscute în prezent. Peste aceste date genetice, cercetătorii au suprapus un set de 699 de caractere anatomice, măsurate pe 65 de specii, dintre care 44 sunt specii fosile anterioare Cuaternarului.

Combinarea celor două tipuri de date, într-un model statistic care ține cont de vârsta vestigiilor fosile, a fost partea decisivă. „Metoda pe care am folosit-o, modelarea împreună a evoluției speciilor fosile și a celor în viață, poate face ceva ce alte metode nu pot: să identifice cel mai vechi grup de lilieci fosili ținând cont și de datele genomice și să afle când și unde au apărut liliecii”, explică Liliana Dávalos, cercetătoare la Stony Brook University. Michael Hiller, de la Institutul Senckenberg din Frankfurt, descrie procedura ca pe o îmbinare de tehnici moderne de secvențiere a ADN-ului cu metode computaționale, pentru a compara genomurile, a localiza genele din ele și a confrunta rezultatul cu vestigiile fosile adunate din mai multe părți ale lumii.

Europa, cu o probabilitate de 99,2%

Analiza plasează strămoșul tuturor liliecilor actuali în Europa, în Paleocenul târziu, cu o probabilitate de 99,2%. Momentul vine la circa un milion de ani după impactul asteroidului care a încheiat Cretacicul, acum 66 de milioane de ani. Variantele care propuneau Africa, Asia sau America de Nord au fost respinse.

Marile linii de lilieci s-au diversificat apoi într-un interval scurt, la începutul Eocenului, în jur de 56 de milioane de ani în urmă. Perioada coincide cu Maximul Termic de la limita Paleocen-Eocen, un episod brusc de încălzire globală. „Liliecii stăpânesc cerul nopții de vreo 65 de milioane de ani, dar unde și-au luat primul zbor a fost mult mai greu de stabilit”, spune Suzanne Hand, profesoară la University of New South Wales. „Progresele din secvențierea genomului și din calculul computațional ne-au permis acum să comparăm și să combinăm datele din ADN-ul liliecilor actuali cu înregistrarea fosilă într-un fel care nu era posibil înainte.”

Întâi zborul, apoi ecolocația

Studiul răspunde și la o întrebare veche din domeniu: dacă ecolocația laringiană, orientarea prin sunete produse în laringe, a apărut înainte sau după diversificarea liliecilor moderni. Cercetătorii au plasat o specie fosilă numită Vielasia pe cea mai veche ramură a arborelui genealogic al liliecilor.

Concluzia care decurge de aici este că ecolocația precedă diversificarea liliecilor actuali. „De decenii există întrebarea ce a apărut întâi la lilieci, zborul sau ecolocația, pentru că un liliac nu poate zbura noaptea fără o schimbare a percepției care să-i permită asta”, spune Dávalos. „Analiza noastră arată că cea mai veche ramură de lilieci avea deja specii care ecolocau fără dubiu. Prin urmare, pe arborele cu aceste fosile, ecolocația a apărut la scurt timp după zborul mamiferelor.”

Un arbore rearanjat și o traversare a Atlanticului

Datele genomice au reorganizat și relațiile dintre grupuri. Familia Myzopodidae, prezentă în Madagascar, apare acum pe cea mai timpurie ramură din superfamilia Vespertilionoidea, iar superfamiliile Emballonuroidea și Vespertilionoidea sunt identificate drept grupuri-soră. „Este extraordinar că, după decenii de cercetări și rezultate contradictorii, avem în sfârșit un arbore filogenetic solid, pe care îl putem folosi pentru a înțelege cum au evoluat trăsăturile unice ale liliecilor”, spune Emma Teeling, cercetătoare la University College Dublin și cofondatoare a consorțiului Bat1K.

Rezultatele schimbă și traseul prin care liliecii au ajuns în Americi. Pentru superfamilia Noctilionoidea, analiza favorizează o rută dinspre Europa spre America de Nord, peste Atlanticul de Nord, acum circa 54 de milioane de ani, în locul unei treceri prin zona Beringiei. Ipoteza că liliecii ar fi ajuns în America de Sud sărind din insulă în insulă dinspre Africa a fost respinsă. Autorii leagă momentul și traseul de extinderea zonei tropicale în latitudinile mijlocii ale Americii și Europei și de începutul ridicării insulelor din istmul Panama, care au oferit atât habitat, cât și o cale nord-americană pentru această radiație.

Liliecii nu au venit în Europa, ci au plecat din ea. Un continent pe care azi trăiesc câteva zeci de specii, majoritatea mici și insectivore, a fost locul unde un mamifer a zburat pentru prima dată prin forțe proprii și, la scurt timp după aceea, a învățat să vadă cu urechile.

---

Sursă: A. E. Morales, Michael Hiller, Liliana M. Dávalos, Suzanne Hand, Sonja Vernes, Emma C. Teeling et al. — consorțiul Bat1K, 137 de cercetători din 64 de țări, printre care Stony Brook University (SUA), Senckenberg Research Institute, Frankfurt (Germania), University College Dublin (Irlanda), University of St Andrews (Marea Britanie), University of New South Wales (Australia). „Reference genomes and fossils revise bat family phylogeny and biogeography”, Nature, 23 septembrie 2026. DOI: 10.1038/s41586-026-11007-3