Acum 3.000–7.000 de ani, în funcție de studiu, diversitatea cromozomului Y a scăzut brusc, deși ADN-ul mitocondrial nu arată așa ceva. Cercetătorii dezbat dacă au contat războaiele dintre clanuri sau doar felul în care se moștenea rudenia.

Cromozomul Y se moștenește de la tată la fiu, iar ADN-ul mitocondrial, de la mamă la copii. Comparându-le, geneticienii pot reconstitui separat istoria liniilor masculine și a celor feminine dintr-o populație. Când au făcut asta la scară mondială, au observat o nepotrivire: ADN-ul mitocondrial arată că populația feminină a continuat să crească, pe când cromozomul Y arată o scădere bruscă a diversității, undeva după apariția agriculturii.

Ce a găsit studiul din 2015

Semnalul a apărut într-un studiu publicat în 2015 în Genome Research, care a analizat 456 de secvențe de cromozom Y din populații de pe tot globul, dintre care 299 noi. Echipa internațională, cu Monika Karmin și Toomas Kivisild printre autorii principali, a identificat o a doua gâtuire puternică în liniile masculine, în ultimii 10.000 de ani. Autorii au presupus că schimbări culturale au făcut ca succesul reproductiv al bărbaților să devină foarte inegal.

Rezultatul se exprimă prin mărimea efectivă a populației, adică numărul de oameni care transmit efectiv gene generației următoare. În perioada gâtuirii, populația efectivă feminină era de până la 17 ori mai mare decât cea masculină. Cifra nu spune că pe Pământ trăia un bărbat la 17 femei. Ea arată că mulți bărbați descindeau pe linie paternă din același număr mic de strămoși.

Ipoteza războiului dintre clanuri

În 2018, echipa lui Marcus Feldman de la Universitatea Stanford a propus o explicație socială. Grupurile de bărbați înrudiți pe linie paternă, numite clanuri patrilineare, s-ar fi luptat între ele. Când un clan era distrus, dispărea odată cu el și varianta sa de cromozom Y, iar femeile erau adesea preluate de clanurile învingătoare, așa că ADN-ul lor mitocondrial rămânea amestecat. Modelul a presupus că 15% dintre bărbați erau uciși la fiecare generație.

Studiul a datat gâtuirea la 5.000–7.000 de ani în urmă și a estimat că populația efectivă masculină a coborât la aproximativ o douăzecime din nivelul inițial. Datările diferă însă de la un studiu la altul: lucrarea din 2024 vorbește despre 3.000–5.000 de ani în urmă.

O explicație fără războaie

În aprilie 2024, Léa Guyon, Jérémy Guez, Bruno Toupance, Evelyne Heyer și Raphaëlle Chaix, de la laboratorul de Eco-Anthropologie din Paris, au publicat în Nature Communications un model diferit. Au pornit de la douăzeci de ani de date antropologice din teren, culese în grupuri patrilineare actuale care nu sunt războinice, în special în Asia, inclusiv din propriile cercetări.

Mecanismul are două piese. Unele grupuri au mai mulți urmași decât altele, din motive de avantaj social sau de întâmplare. Iar când un grup devine prea mare, se împarte în grupuri noi, formate tot din bărbați înrudiți pe linie paternă. Linia unui grup norocos se multiplică, iar celelalte se sting treptat. În simulările făcute pe 1.500 de indivizi împărțiți în cinci sate, violența singură a redus mărimea efectivă a populației masculine de 2–4 ori. Combinația dintre împărțirea grupurilor și succesul reproductiv inegal, fără violență, a redus-o de peste 20 de ori.

Autorii nu susțin că violența nu a existat. Simulările lor arată doar că ea nu e necesară pentru ca gâtuirea să apară, că efectul ei se vede mai repede, iar cel al succesului inegal contează mai mult pe termen lung.

Datele genetice arată că liniile masculine s-au rărit mult mai tare decât cele feminine într-un interval cuprins, în funcție de studiu, între acum 3.000 și 7.000 de ani. Cauza rămâne deschisă: războaiele dintre clanuri ar putea explica rezultatul, dar la fel de bine l-ar putea explica felul în care grupurile de rudenie paternă se înmulțeau și se împărțeau.

---

Sursă

Monika Karmin, Lauri Saag, Mário Vicente, Melissa A. Wilson Sayres și colab. — Universitatea din Tartu, Universitatea din Cambridge și alte instituții — Genome Research, 2015: 10.1101/gr.186684.114

T. C. Zeng, A. J. Aw, M. W. Feldman — Universitatea Stanford — Nature Communications, 2018: 10.1038/s41467-018-04375-6

Léa Guyon, Jérémy Guez, Bruno Toupance, Evelyne Heyer, Raphaëlle Chaix — Eco-Anthropologie (CNRS, Muséum national d’Histoire naturelle, Université Paris Cité), Paris — Nature Communications, 2024: 10.1038/s41467-024-47618-5