Cercetători australieni au refăcut, cu o metodă independentă, imaginea găurii negre din galaxia M87 și au regăsit același inel, cu un diametru de circa 42 de microsecunde de arc. Rezultatul întărește ideea că inelul nu e un artefact al prelucrării datelor.
În aprilie 2019, Colaborarea Event Horizon Telescope (EHT) a publicat prima imagine a unei găuri negre, aflată în centrul galaxiei M87, la circa 55 de milioane de ani-lumină de Pământ. Imaginea arăta un inel luminos în jurul unei zone întunecate. Nu era o fotografie obișnuită: telescoape radio din mai multe locuri de pe glob au lucrat împreună ca un singur instrument de mărimea Pământului, iar imaginea a fost reconstruită matematic din măsurători rare.
De ce a existat o îndoială
Măsurătorile acoperă doar o parte din „oglinda“ virtuală a Pământului, iar rezultatul depinde de calibrarea instrumentelor și de alegerile făcute la prelucrare. Patru echipe ale EHT au obținut inele, dar cu deosebiri în detaliile fine, iar unele analize externe au pus sub semnul întrebării chiar forma de inel a sursei.
Echipa CSIRO, condusă de Samuel Lai, a vrut să ocolească aceste alegeri. A combinat măsurători din triplete de telescoape, nu din perechi, ceea ce elimină erorile și distorsiunile tipice acestui tip de observații. Peste ele, un algoritm de învățare automată numit GenDIReCT generează imagini compatibile cu datele.
Ce a găsit algoritmul
Algoritmul a fost antrenat pe imagini obișnuite, cu pisici, câini și mașini, plus forme geometrice simple, între care inele. Autorii spun că au testat și antrenarea fără forme geometrice și nu au văzut o diferență notabilă. Metoda a fost definitivată înainte de a fi aplicată pe datele publice ale EHT din 2017, 2018 și 2021, opt nopți de observații în total.
Pe toate seturile de date, algoritmul a regăsit un inel compact, cu diametrul de 42,2 ± 1,5 microsecunde de arc, mai luminos în partea de sud sau sud-vest. Pentru comparație, autorii notează că rezoluția necesară e cât lățimea unui fir de păr văzut de la peste 1.000 de kilometri. O a doua metodă, care potrivește măsurătorile cu forme geometrice, a dat 42,3 ± 1,1. Din diametru, în ipoteza unor parametri standard, au dedus o masă de 6,5 ± 0,5 miliarde de ori masa Soarelui, în acord cu estimarea bazată pe mișcarea stelelor din jur.
Ce rămâne neclar
Nu toate detaliile sunt confirmate. Lățimea inelului și fracția de luminozitate din centru depind de metodă, iar asimetria dintre părțile inelului variază între zile și metode. Autorii spun că aceste mărimi probabil nu reflectă proprietăți reale ale sursei. Pe seturile de date mai slabe, unele reconstrucții arată inelul mai puțin clar.
Independența are și limite. Metoda folosește aceleași măsurători publice ale EHT, doar prelucrate altfel, iar pentru M87* nu există o imagine „adevărată“ cu care să fie comparată. Autorii precizează că asemănarea cu imaginile EHT nu e o validare absolută. Directorul EHT, Laurent Loinard, citat în comunicatul CSIRO, spune că rezultatul e în excelentă concordanță cu cele publicate de colaborare.
De ce contează
Verificarea răspunde unei obiecții directe: dacă inelul ar fi apărut din alegerile de prelucrare, o metodă fără ele nu l-ar fi regăsit. Lai o descrie ca pe prima validare cu adevărat independentă a imaginii EHT și compară sarcina cu fotografierea, din curtea casei, a unei gogoși de pe Lună.
Thyagarajan spune că tehnica ar putea fi folosită și în imagistica medicală sau la cartografierea cutremurelor. Pentru gaura neagră în sine, autorii mizează pe observații viitoare cu telescopul spațial James Webb, pentru masă, și pe interferometria din spațiu, care ar putea măsura rotația găurii negre.
O metodă care nu cere nicio imagine de pornire a regăsit inelul din datele publice ale EHT, iar diametrul și masa ies aproape la fel ca în analizele colaborării. Detaliile fine ale imaginii, precum luminozitatea pe circumferință, rămân însă neclare, iar verificarea folosește tot datele EHT, nu observații noi.
Sursă
Samuel Lai, Nithyanandan Thyagarajan, O. Ivy Wong, Foivos Diakogiannis, „Independent interferometric observable confirms black hole shadow in M87*“, Nature, vol. 659, nr. 8140, pp. 317-323, 2026, publicat online pe 11 noiembrie 2026, acces deschis. DOI: 10.1038/s41586-026-11241-9. Instituție: CSIRO, Australia. Relatări folosite pentru detalii: comunicatul CSIRO, The Conversation, preluat de New Space Economy.



Lasă un răspuns