Pe malul unui lac dispărut din sudul Arabiei, cercetătorii au găsit vârfuri de piatră cu urme chimice de otravă vegetală. Dacă uneltele sunt la fel de vechi ca lacul, ar fi cele mai vechi arme otrăvite cunoscute, dar vârsta lor exactă nu a fost stabilită.
Situl ‘Uruq Aljelibah se află în sudul Arabiei Saudite, în deșertul Rub al-Khali, numit și Sfertul Gol. Acum aproximativ 125.000 de ani, locul arăta altfel: pe aici se întindea lacul Mundafan, o apă dulce de circa 340 de kilometri pătrați și adâncă de până la 29 de metri, potrivit estimărilor echipei.
Un lac cu apă dulce într-un deșert
Arabia a fost mult timp o rută a oamenilor moderni care ieșeau din Africa spre restul lumii, iar trecerea depindea de climă. Perioadele umede care s-au succedat au făcut drumul posibil, notează redactorii revistei Science în rezumatul studiului.
Pe malul lacului, o echipă internațională condusă de Chris Clarkson, de la Universitatea Griffith din Australia, a documentat 5.511 unelte de piatră și peste 500 de fosile. Printre animale se numără hipopotami, bivoli cu coarne lungi, acum dispăruți, cămile, oryx arabic, gazele și struți. Uneltele se grupează în jurul oaselor, iar unele așchii se potrivesc între ele, semn că piesele au fost făcute chiar acolo. Eleanor Scerri, de la Institutul Max Planck de Geoantropologie, care nu a participat la studiu, a descris legătura dintre uneltele de vânătoare și oasele de hipopotam drept foarte convingătoare.
Ce au arătat vârfurile de piatră
Din totalul uneltelor, 89 au fost examinate la microscop și cu analize chimice. Pe 75 dintre ele au apărut reziduuri organice, iar 34 purtau urme compatibile cu fixarea într-un mâner, la care se adaugă alte 10 cu urme posibile. Mai multe vârfuri prezintă fracturi de impact, de felul celor lăsate de lovirea unui animal mare, și urme de țesut animal lângă vârf. Rășina și fibrele de la bază arată că vârfurile fuseseră montate pe un suport.
La câteva dintre ele, analizele chimice au detectat markeri ai arborelui-otravă Acokanthera schimperi. Planta crește în estul și centrul Africii și în sudul Arabiei, iar vânători africani i-au folosit extractele pe vârfuri de săgeți și de sulițe, ca să paralizeze sau să omoare prada. Conține glicozide cardiace, substanțe care afectează funcționarea inimii. Alte unelte arată că oamenii prelucrau palmieri, tuberculi, arbori și arbuști, pentru hrană, unelte și legat.
Ce nu se știe încă
Vârsta de 125.000 de ani se referă la lac, nu neapărat la unelte. Sedimentele au fost datate prin luminescență stimulată optic, iar dinții fosili de hipopotam prin serii de uraniu și rezonanță electronică de spin, cu rezultate în linii mari compatibile cu o perioadă umedă de acum circa 125.000 de ani. Multe artefacte au fost însă culese de pe suprafață, nu din straturi datate. Jeffrey Rose, de la Universitatea din Algarve, care nu a participat la studiu, spune că pentru unelte data este doar o vârstă maximă.
Cercetătorii nu știu cum se prepara otrava, cum era aplicată pe vârfuri și dacă armele ofereau doze eficiente. Nu se știe nici cum evitau vânătorii să se intoxice când mâncau carnea. Clarkson descrie descoperirea drept posibil cea mai veche dovadă de acest fel, nu o premieră certă. Nu s-au găsit resturi umane, iar echipa crede că uneltele aparțin speciei Homo sapiens.
De ce contează
Termenul de comparație sunt vârfurile de săgeți otrăvite din Africa de Sud, vechi de circa 60.000 de ani. Dacă uneltele din Arabia sunt contemporane cu lacul, ele ar fi de aproape două ori mai vechi. Rezultatul arată și că perioadele umede nu făceau din Arabia doar un culoar de trecere, ci un loc în care oamenii trăiau și vânau.
Echipa vrea să revină pe teren pentru a căuta straturi sigilate în sedimentele lacului, unde uneltele ar putea fi datate direct, dar care sunt greu de găsit din cauza eroziunii provocate de vânt. Cercetătorii speră să găsească și oase umane și să identifice ce plante toxice au folosit vânătorii.
Studiul nu dovedește încă o vânătoare cu arme otrăvite, ci adună indicii care converg: vârfuri cu urme de impact, țesut animal, fixare în mâner și markeri chimici ai unei plante toxice, toate lângă oasele vânatului. Datarea directă a uneltelor și dovada că otrava funcționa vor arăta dacă acest sit rescrie istoria armelor otrăvite.
Sursă
Chris Clarkson, Gilbert J. Price, Amir Kalifi, Giacomo Losi, Carney Matheson, Faisal Al-Jibreen, Abdullah M. Alsharekh, Simon J. Armitage, Ikram Blilou, Nicole Boivin, Paul S. Breeze, Nick Drake, Mathieu Duval, Sophia Gradwell, Huw S. Groucutt, Maria Guagnin, Juliana Guzmán, Laurence Hapiot, Virginia Martínez-Pillado, Jihede Haj Messaoud, Kasih Norman, Veerle Rots, Ian H. Sobbe, Mathew Stewart, Michael D. Petraglia, Frans van Buchem, „Poisoned hunting weapons, megafauna, and plant use at a 125,000-year-old Arabian paleolakeshore“, Science, vol. 394, nr. 6825, pp. 746-751, 12 noiembrie 2026. DOI: 10.1126/science.aef9342. Instituții: Griffith University, Max Planck Institute of Geoanthropology (Jena), King Abdullah University of Science and Technology (KAUST), Saudi Heritage Commission, King Saud University, University of Queensland, King’s College London, Royal Holloway University of London, University of Liège, CENIEH (Burgos) și altele. Datele sunt publicate pe Zenodo. Relatări folosite pentru detalii: Live Science, Archaeology Magazine, ArkeoNews.




Lasă un răspuns