Se știa deja că sunt inteligenți, dar nu într-o astfel de măsură: corbii, care sunt necrofagi oportuniști, nu se mulțumesc doar să-i urmeze pe prădători, ci cartografiază și memorează totodată locurile în care prada este atacată, a dezvăluit joi o echipă internațională de cercetători, informează AFP.

Într-un studiu publicat în revista Science, cercetătorii arată că aceste păsări din familia corvidelor își mobilizează capacități de navigație și de memorare spațială foarte sofisticate pentru a-și atinge scopurile.

Deși „corbii sunt deja renumiți pentru inteligența lor”, a fost stupefiant să vedem aceste aptitudini cognitive „desfășurându-se la o scară mult mai mare în natură”, a declarat Matthias-Claudio Loretto, autorul principal al studiului.

Studiul a fost realizat în centrul celebrului parc Yellowstone, o vastă arie protejată din vestul Statelor Unite, unde lupii au fost reintroduși în natură la mijlocul anilor 1990 după o absență de 70 de ani.

„Această muncă nu ar fi fost posibilă nicăieri altundeva decât în Yellowstone”, a declarat John Marzluff, profesor în științe ale faunei la Universitatea Washington și coautor al studiului, în contextul în care spațiile deschise și puțin împădurite ale parcului au permis observarea de departe a păsărilor, precum și a lupilor.

Pentru a realiza urmărirea lor, cercetătorii au fixat sisteme minuscule de localizare GPS pe 69 de corbi, un număr impresionant ținând cont de dificultatea cu care aceste păsări foarte inteligente și neîncrezătoare pot fi capturate.

„Cea mai mică schimbare în mediul lor poate să le facă suspicioase”, a povestit profesorul Loretto, specialist în biologie comportamentală la Universitatea de medicină veterinară din Viena.

Echipa dispunea totodată de datele de deplasare provenite de la 20 de lupi din parc, care fuseseră echipați și ei cu coliere de monitorizare.

Hartă a resurselor

Într-un interval de doi ani și jumătate cât a durat studiul, cercetătorii au observat un singur caz de corb care să urmeze un lup timp de mai mult de o oră, în condițiile în care aceste corvide apar foarte repede în locurile în care un animal tocmai a fost ucis de un prădător.

O analiză aprofundată a arătat că, în realitate, corbii se întorc în locurile unde lupii își atacă de regulă prada, ceea ce sugerează că aceste păsări au elaborat și au memorat un fel de hartă a acestor resurse.

Unii corbi parcurg astfel până la 155 de kilometri în zbor într-o singură zi pentru a ajunge în zonele în care ei par să anticipeze prezența unor cadavre.

Corbii localizează prada proaspăt ucisă și grație anumitor semnale, cum ar fi urletele lupilor. Dar, potrivit cercetătorilor, ei se bazează în primul rând pe memoria lor pentru a efectua această căutare a hranei.

„Ei stăpânesc cunoștințe mult mai vaste decât credeam noi că este posibil”, a adăugat John Marzluff, declarându-se el însuși surprins de această descoperire.

Lupi perdanți

Zonele de vânătoare ale lupilor nu sunt distribuite la întâmplare, notează Matthias-Claudio Loretto, ci sunt concentrate în anumite sectoare, cum ar fi terenuri plate și văi deschise.

Așadar, corbii își pot aminti mesele din trecut sau pot repera semne indirecte, cum ar fi oase, pentru a-și construi hărțile mintale.

Deși relația dintre lup și corb a fost descrisă în cultura populară ca fiind armonioasă, aceste descoperiri sugerează că ea este „în realitate destul de dezechilibrată”, subliniază John Marzluff.

„Corbii beneficiază mult mai mult de pe urma acestui acord decât lupii”, a spus el.

Cercetătorii au observat, într-adevăr, lupi care îi alungă pe corbi aplicându-le lovituri cu labele, iar unele haite merg chiar până într-acolo încât atribuie această sarcină unuia dintre membrii lor.

Corbii, care pot transporta fiecare 200 de grame de carne, sunt necrofagi eficienți, dar și zgomotoși și, prin urmare, riscă să atragă alți necrofagi în acele zone, în detrimentul lupilor.

Profesorul Marzluff consideră că studiul recent ar putea deschide calea pentru noi cercetări despre modul în care corbii tineri dezvoltă aceste cunoștințe sofisticate.

„Corbii i-au fascinat întotdeauna pe oamenii, dar nu am anticipat niciodată că ei ar putea stoca informații care acoperă mii de kilometri pătrați în creierele lor, care sunt abia cu puțin mai mari decât vârfurile degetelor noastre mari”, a reamintit el.

„I-am subestimat”, a adăugat John Marzluff.