Cu o săptămână înainte de eclipsa totală de Soare din 12 august, prima vizibilă din Spania după mai bine de un secol, o privire în urmă arată cât de mult a contribuit acest fenomen la știință, de la confirmarea relativității generale până la studii recente despre comportamentul păsărilor și reacția corpului uman.
Eclipsele totale de Soare funcționează ca un adevărat laborator natural, iar contribuția lor la cunoașterea științifică se întinde pe mai bine de trei mii de ani. Cea mai veche înregistrare precisă a unei eclipse datează din anul 1223 înaintea erei noastre, păstrată pe o tăbliță de argilă descoperită în 1948 în ruinele orașului Ugarit, din Siria actuală. O altă eclipsă, produsă în anul 133 înaintea erei noastre și înregistrată în Babilon, a ajuns recent să pună sub semnul întrebării chiar modelele actuale despre rotația Pământului, arată fizicianul specializat în activitate solară José Carlos del Toro, citat de agenția EFE. Calculele arată o discrepanță clară între locul unde ar fi trebuit să fie vizibilă eclipsa, în funcție de viteza actuală de rotație a planetei, și locul unde a fost efectiv observată, ceea ce sugerează existența unor factori suplimentari, dincolo de maree, care influențează încetinirea rotației terestre.
Momentul care a confirmat relativitatea generală
Cea mai importantă contribuție științifică a eclipselor rămâne, probabil, una dintre primele dovezi experimentale ale teoriei relativității generale a lui Albert Einstein. Confirmarea a venit în urma eclipsei din mai 1919, printr-o dublă expediție britanică plină de peripeții. Echipa aflată pe insula Principe s-a confruntat cu o vreme atât de nefavorabilă, încât abia a reușit să surprindă eclipsa, în timp ce echipa din Sobral, Brazilia, a ajuns la destinație cu telescopul principal defect, fiind nevoită să folosească un înlocuitor mult mai mic, improvizat în grabă. Cu toate acestea, rezultatele au confirmat că lumina se curbează atunci când trece printr-un câmp gravitațional intens, precum cel al Soarelui, exact în limitele prevăzute de teoria lui Einstein. Descoperirea a deschis calea pentru numeroase aplicații practice ulterioare, printre care corecțiile gravitaționale relativiste folosite astăzi de sistemele GPS.
Eclipsele au adus și un element chimic complet nou în tabelul periodic. Astronomul britanic Joseph Lockyer a descoperit heliul observând o eclipsă solară, elementul fiind identificat abia câțiva ani mai târziu și pe Pământ. Nu toate descoperirile aparente s-au confirmat însă: elementul numit coronium, presupus identificat în 1869 prin observarea spectrului coroanei solare, s-a dovedit, după mai bine de treizeci de ani, a fi de fapt fier ionizat de treisprezece ori, o lecție despre faptul că știința avansează și prin corectarea propriilor greșeli.
Ce mai poate învăța știința din eclipsele de astăzi
Deși misiuni europene precum Solar Orbiter sau Proba 3, care creează eclipse artificiale cu ajutorul a doi sateliți, permit acum studierea Soarelui independent de eclipsele naturale, cercetătorii continuă să acorde atenție eclipselor reale, deoarece acestea permit observarea unor efecte subtile ale coroanei solare, al cărei mister principal, temperatura neobișnuit de ridicată în comparație cu suprafața Soarelui, rămâne nerezolvat.
O parte tot mai mare a cercetării actuale se îndreaptă însă către Pământ, cu o implicare mult mai amplă a publicului larg. Eclipsele permit studierea ionosferei, un strat atmosferic aflat la peste 80 de kilometri altitudine, care suferă schimbări bruște de temperatură, densitate și proprietăți electrice atunci când lumina dispare brusc, iar radioamatorii analizează dacă aceste modificări pot interfera cu propagarea frecvențelor radio.
Ce se întâmplă cu viețuitoarele când Soarele dispare brusc
Referirile istorice la comportamentul animalelor în timpul eclipselor rămân, în mare parte, anecdotice, dar cercetarea recentă a transformat aceste povești în date concrete. Un studiu realizat în timpul eclipsei americane din aprilie 2024 a analizat comportamentul vocal al păsărilor sălbatice, folosind o aplicație creată special pentru colectare de date de la cetățeni, care a strâns aproape 10.000 de observații de-a lungul a 5.000 de kilometri din traseul eclipsei, completate cu aproape 100.000 de vocalizări înregistrate automat și analizate prin inteligență artificială. Din cele 52 de specii detectate, 29 și-au schimbat semnificativ comportamentul vocal, iar cea mai puternică reacție a apărut chiar după revenirea luminii, când 19 specii au izbucnit într-un „cor al zorilor false”, cântând precum la răsărit. Bufnițele bărate au cântat de patru ori mai des decât în mod obișnuit, iar mierlele americane, cunoscute pentru cântecul lor matinal, de șase ori mai des.
Eclipsa din 12 august va fi, la rândul ei, obiectul unui studiu pionier axat de această dată pe oameni, nu pe animale. Proiectul Solaris, lansat de Departamentul de Cercetare și Universități al Cataloniei, împreună cu Institutul de Studii Spațiale al Cataloniei și Institutul de Cercetare Vall d’Hebron, caută 5.000 de voluntari dispuși să poarte ceasuri inteligente sau brățări de fitness în ziua eclipsei, precum și cu câteva zile înainte și după, pentru a înregistra date fiziologice anonime, precum frecvența cardiacă și respirația. Scopul este de a documenta, la o scară fără precedent, modul în care corpul uman reacționează la un fenomen astronomic atât de neobișnuit.
O altă direcție de cercetare amintește de observațiile din 2017, din Statele Unite, când peste 60 de telescoape și camere distribuite voluntarilor de-a lungul traseului eclipsei au permis, prin combinarea înregistrărilor, obținerea unei eclipse totale „extinse” de două ore și treizeci de minute, deși în orice punct individual de observație totalitatea a durat doar câteva minute.
De la o tăbliță de argilă veche de peste trei milenii până la ceasurile inteligente ale unor mii de voluntari catalani, eclipsele totale de Soare rămân una dintre puținele ocazii în care universul își oprește, pentru câteva minute, propriul spectacol obișnuit, lăsând loc unei ferestre rare spre propriile sale mecanisme ascunse.
Sursă: Del Toro, J. C. & Villar, M., citați de EFE — „Toată știința dintr-o eclipsă: de la confirmarea teoriei lui Einstein până la studierea ionosferei” — Agerpres — agerpres.ro; Aguilar, L. et al. — „Community and acoustic monitoring reveal avian responses to the 2024 total solar eclipse” — Science — DOI: 10.1126/science.adx3025; Proiectul Solaris — Institut d’Estudis Espacials de Catalunya / Vall d’Hebron Institut de Recerca — ieec.cat
Lasă un răspuns