Șoarecii care trecuseră printr-o infecție cu un vierme parazit au supraviețuit unei gripe letale, deși virusul s-a înmulțit la fel ca la ceilalți. Protecția a venit de la niște macrofage din plămâni care păstrează amintirea infecției anterioare, arată un studiu publicat în Nature.

Gripa severă nu ucide doar prin virus. De multe ori, plămânii sunt distruși de reacția prea violentă a sistemului imunitar, nu de virusul în sine. Echipa condusă de Kamal Khanna, de la Facultatea de Medicină Grossman a Universității din New York, a pornit de la o întrebare formulată la începutul pandemiei de COVID-19. Unele date epidemiologice sugerau atunci forme mai ușoare de boală în regiunile în care infecțiile cu viermi paraziți sunt frecvente. Cercetătorii s-au întrebat dacă istoria imunitară a unui organism îi poate schimba felul în care face față unei viroze grave.

Pentru a testa ideea pe șoareci, au folosit Nippostrongylus brasiliensis, un vierme parazit al rozătoarelor care trece prin plămâni în ciclul său de viață. Infecția declanșează un răspuns imunitar de „tip 2”, cel asociat de obicei cu paraziții, alergiile și repararea țesuturilor. După patru–șase săptămâni, când animalele își reveniseră complet, cercetătorii le-au infectat cu o doză letală de virus gripal H1N1.

Toleranță, nu rezistență

Rezultatul a fost tranșant. Toți șoarecii care trecuseră prin infecția cu parazit au supraviețuit gripei, în timp ce toți șoarecii din grupul de control au murit până în ziua a cincea sau a șasea. Animalele protejate au slăbit puțin și și-au recăpătat greutatea în opt zile. Plămânii lor arătau aproape sănătoși, pe când cei ai animalelor neprotejate aveau pneumonie, hemoragii și leziuni ale vaselor de sânge.

Surpriza a fost că diferența nu venea dintr-o luptă mai bună împotriva virusului. Cantitatea de virus din plămâni a fost aceeași în ambele grupuri, la una, trei și șase zile după infecție, iar limfocitele T nu au reacționat diferit. Imunologii numesc acest tip de protecție „toleranță la boală”: organismul nu elimină mai repede agentul patogen, ci limitează pagubele produse de propria inflamație. La animalele netratate, plămânii s-au umplut de neutrofile și de capcanele de ADN pe care acestea le eliberează și care pot distruge țesutul. La cele protejate au dominat eozinofilele, iar epiteliul căilor respiratorii s-a refăcut mai repede.

Celulele care păstrează amintirea

Cercetătorii au urmărit apoi un tip de macrofage pe care echipa îl descrisese în 2020: macrofagele asociate căilor respiratorii și nervilor, abreviate NAM. Ele stau în jurul bronhiilor mari și al nervilor din plămân și s-au înmulțit temporar după infecția cu parazit. Când au eliminat selectiv aceste celule la șoarecii „antrenați” și le-au lăsat să fie înlocuite cu macrofage noi, neexpuse parazitului, protecția a dispărut, iar animalele au murit de gripă. Transferul de macrofage „antrenate” la șoareci lipsiți de ele a redus, în schimb, pierderea în greutate după infecție.

Analizele genetice au arătat că infecția cu parazit a modificat durabil accesibilitatea ADN-ului în aceste celule. Regiunile legate de repararea țesuturilor și de stingerea inflamației au rămas mai „deschise” și după ce răspunsul imunitar se încheiase. Una dintre genele implicate, Arg1, s-a dovedit importantă: fără ea, în macrofage, aproximativ jumătate dintre șoarecii antrenați au murit. În plus, două semnale imunitare, interleukinele 4 și 5, administrate unor șoareci care nu avuseseră niciodată parazitul, i-au protejat parțial de pierderea în greutate provocată de gripă. Cu alte cuvinte, efectul parazitului a putut fi reprodus, în parte, fără parazit.

Fenomenul se numește „imunitate antrenată”, o formă de memorie a sistemului imunitar înnăscut, diferită de memoria anticorpilor. Până acum, majoritatea studiilor o legau de celulele din măduva osoasă. Autorii spun că lucrarea lor arată o formă locală, păstrată chiar în macrofagele din plămâni.

Ce înseamnă pentru oameni

Studiul a fost făcut pe șoareci masculi, cu o singură tulpină de virus gripal, iar rezultatele nu pot fi transpuse direct la oameni. Pentru a căuta o legătură cu omul, cercetătorii au analizat date publicate despre celulele din plămâni umani. Au găsit macrofage asemănătoare celor NAM. La pacienții cu fibroză pulmonară idiopatică, aceste celule aveau un program genetic apropiat de cel al macrofagelor „antrenate” de la șoareci. La pacienții cu bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC), programul era diferit.

Autorii citesc aici un avertisment. Programele de reparare care salvează plămânul într-o infecție acută pot deveni dăunătoare dacă rămân active mult timp, iar fibroza este tocmai o reparare scăpată de sub control. Ei propun ca, pe viitor, macrofagele să fie „pregătite” intenționat, pentru a crește toleranța la infecțiile respiratorii severe. Precizează însă că intensitatea și durata acestor programe ar trebui reglate cu grijă. Studiul nu sugerează în niciun fel că infecțiile cu paraziți ar fi benefice pentru oameni.

La șoareci, o infecție anterioară cu un vierme parazit a lăsat în macrofagele din plămâni o memorie care i-a protejat de o gripă letală. Protecția nu a venit din eliminarea virusului, ci din limitarea inflamației și repararea țesutului. Rezultatul deschide o direcție de cercetare pentru tratarea formelor grave de gripă, dar este deocamdată valabil doar pentru animale de laborator.

---

Sursă: Payal Damani-Yokota, Yavor Yordanov, Eduardo D. Bernier, … Musa M. Mhlanga, Kamal M. Khanna (NYU Grossman School of Medicine, New York, SUA, și colaboratori) — „Type 2 immune history trains lung macrophages for viral disease tolerance” — Nature, 30 septembrie 2026. DOI: 10.1038/s41586-026-11060-y