Un omoplat vechi de circa 75.000 de ani, găsit în peștera Shanidar din Irak, are o gaură rotundă de 15 mm, pe care cercetătorii o leagă de o suliță de lemn. Dinții aceluiași individ arată o rană gravă la față, căreia i-a supraviețuit totuși.
Omoplatul aparține unui individ numit Shanidar A, descoperit în peștera Shanidar din Kurdistanul irakian, în Munții Zagros. Emma Pomeroy, de la Universitatea Cambridge, și colegii ei îl descriu într-un articol publicat pe 15 octombrie în Scientific Reports. Rămășițele au fost excavate în 2019 și 2022, în cadrul unor săpături reluate în peșteră din 2015.
Ce s-a păstrat din Shanidar A și unde a fost găsit
Din schelet au rămas o mână dreaptă aproape întreagă, două coaste din stânga, un fragment de coastă din dreapta, omoplatul stâng și șapte dinți, dintre care șase aparțin probabil aceluiași individ. Uzura dinților îl plasează la circa 45 de ani, o vârstă înaintată pentru un neanderthalian. Sexul nu a putut fi stabilit.
Trupul a fost așezat pe spate, cu capul spre est, într-un canal puțin adânc și uscat, la circa 15 centimetri sub toracele lui Shanidar Z, un alt neanderthalian din același loc. Nu s-a găsit nicio groapă săpată. Nisipul adus de apă l-a acoperit repede, iar mai târziu, după ce trupul se descompusese, o viitură a spălat cea mai mare parte a oaselor.
Cu Shanidar A, grupul de morți din acest colț al peșterii ajunge la cel puțin cinci indivizi, față de patru găsiți de Ralph Solecki în 1960. Toți sunt datați la 70.000–75.000 de ani și zac într-o zonă de circa un metru și jumătate pe un metru. Autorii spun că depunerile s-au făcut în momente diferite, pe vreme blândă, deci nu e vorba de oameni morți de frig într-un adăpost. Explicația cea mai simplă, scriu ei, este un comportament intenționat. Ipoteza „înmormântării cu flori”, propusă de Solecki, nu a rezistat verificărilor ulterioare. Dacă un caz anume înseamnă o înmormântare în sens propriu rămâne o discuție între specialiști.
Gaura din omoplat
Perforația are circa 15 mm, un contur aproape perfect circular și cel puțin trei fisuri care pornesc din ea. Scanările cu microtomografie au arătat sub os cel puțin patru așchii de câte 4 mm sau mai mult, iar una se potrivește exact în gaură. Marginile sunt netede și acoperite de oxizi de mangan, la fel ca restul osului, și nu au semne de vindecare. Asta înseamnă că rana s-a produs în jurul morții sau după. Teșirea marginii dinspre spate indică un obiect intrat din față, care a ieșit prin omoplat.
Forma rotundă se potrivește, după experimentele citate de autori, cu o suliță de lemn cu secțiune rotunjită, nu cu un vârf de piatră, care lasă de obicei o gaură ovală sau în formă de romb. Lovitura ar fi intrat prin partea stângă a pieptului, cu individul cu fața înainte, și ar fi trecut prin plămâni și, probabil, prin vase mari de sânge, ceea ce duce de regulă la moarte rapidă. Într-o declarație pentru presă, reluată de CNN și Live Science, Pomeroy a descris poziția rurii și forța necesară drept semne ale unei lovituri intenționate spre inimă. În articol, autorii scriu însă că nu se poate ști dacă a fost un accident de vânătoare sau violență între oameni.
Bruno Maureille, antropolog la Universitatea din Bordeaux, care nu a participat la studiu, a spus pentru Science News că rana vine de la o suliță de lemn „absolut, fără nicio îndoială”. Lemnul se păstrează rar în siturile din Paleoliticul mijlociu, așa că gaura este doar o dovadă indirectă a unor arme de lemn. Suliți de lemn mult mai vechi se cunosc de la Clacton-on-Sea, în Anglia, de circa 400.000 de ani, și de la Schöningen, în Germania, de circa 200.000 de ani.
Rana veche de la față
Șase dinți din față, de la maxilarul inferior, sunt foarte uzați, într-un mod neobișnuit chiar și pentru neanderthalieni. Un incisiv lateral e despicat pe lung și îi lipsește jumătatea dinspre mijloc. Suprafețele rămase la vedere sunt acoperite de tartru, iar fața de masticație are totuși luciul uzurii care taie prin stratul de tartru. Asta arată că dintele a rămas în gură și a fost folosit mult timp după lovitură. Doi incisivi s-au și rotit din poziția lor.
Cu oasele feței lipsă, autorii nu pot spune ce a produs rana. O lovitură cu un obiect bont, dintr-o cădere sau dintr-o bătaie, e explicația plauzibilă, iar una cu un obiect ascuțit nu poate fi exclusă. Rana a fost severă și neobișnuită, iar cercetătorii socotesc că cel rănit a avut probabil nevoie de ajutor ca să mănânce și să reziste durerii, poate și mai târziu, pentru că dinții afectați puteau încurca și comunicarea. Traumele erau frecvente la neanderthalieni, dar de obicei vindecate fără urme atât de grele.
Ce rămâne neclar
Sulița nu a fost găsită, iar legătura cu ea rămâne o deducție din forma găurii. Autorii mai lucrează la experimente de criminalistică, pentru a vedea dacă trăsăturile găurii pot fi produse și de impacturi cu energie mare, nu doar de o suliță împinsă. Moartea este atribuită rănii în mod „probabil”, nu sigur.
Rămășițele sunt incomplete, iar autorii recunosc că ar putea aparține mai multor indivizi. Molarul găsit sub omoplat vine, cel mai probabil, de la altcineva. Includerea lui Shanidar A în grupul de morți se bazează pe poziție și orientare, iar lipsa unei gropi săpate îl deosebește de Shanidar Z. Bruce Hardy, profesor de antropologie la Kenyon College, care nu a făcut parte din echipă, a spus pentru CNN că studiul adaugă un capitol despre traumă și îngrijire la neanderthalieni, deși nu poate stabili exact cauza morții. Rămășițele descoperite în 1960, păstrate la Muzeul Irakului din Bagdad, urmează să fie studiate pentru a vedea dacă unele dintre ele aparțin acelorași indivizi ca Shanidar Z, A și B.
Shanidar A are în omoplat o gaură care se potrivește cu o suliță de lemn, probabil mortală, și un incisiv rupt cu mult înainte, semn al unei răni de care a supraviețuit. Autorii nu pot spune dacă lovitura a fost un accident sau violență.
Sursă: Emma Pomeroy (Department of Archaeology, University of Cambridge), Christopher O. Hunt (Liverpool John Moores University), Lucía López-Polín (McDonald Institute for Archaeological Research, University of Cambridge; Institut Català de Paleoecologia Humana i Evolució Social și Universitat Rovira i Virgili, Tarragona), Nohemi Sala și Ana Pantoja Pérez (Centro Nacional de Investigación sobre la Evolución Humana, Burgos), James Holman, Jessica Twyman, Paul Bennett și Ross Lane (Canterbury Archaeological Trust), Tim Reynolds (Birkbeck, University of London), Duncan Pirrie (Helford Geoscience LLP), Graeme Barker (McDonald Institute, University of Cambridge) — „Evidence for funerary behaviour and lethal trauma in a new Neanderthal individual from Shanidar Cave”, Scientific Reports 16, 30042 (2026), publicat pe 15 octombrie 2026, acces liber. DOI: 10.1038/s41598-026-69193-z
Foto: reconstuire artistică realizată cu inteligența artificială
Lasă un răspuns