Rover-ul Perseverance a detectat pe Marte particule de praf de circa 100 de nanometri, mai mici decât orice măsurase o misiune la suprafața planetei. Ele s-au prins de materialele pentru costume spațiale și ar putea ajunge adânc în plămânii astronauților.

Până acum, instrumentele de la suprafața lui Marte distingeau particule de praf de cel mult circa 3 micrometri. Un studiu publicat pe 27 octombrie în Proceedings of the National Academy of Sciences arată că rover-ul Perseverance a măsurat direct particule mult mai mici. Unele au sub 2,5 micrometri, iar altele circa 100 de nanometri, adică de aproximativ 700 de ori mai subțiri decât un fir de păr uman.

Autorul principal este Scott VanBommel, de la Washington University în St. Louis, membru al echipei științifice a rover-ului. Printre coautori se numără Abigail Knight, care a contribuit la conceperea și realizarea analizei. Rover-ul este gestionat de NASA Jet Propulsion Laboratory.

Cum au măsurat praful

Rover-ul nu are un aparat special pentru praf. PIXL, spectrometrul cu raze X de pe brațul lui, are o țintă de calibrare din teflon și sticlă bazaltică lustruită. Teflonul nu conține elemente pe care PIXL să le poată detecta, așa că orice semnal chimic de pe el vine de la praful depus. Ținta a adunat praf timp de 1.645 de zile marțiene, în craterul Jezero.

Echipa a analizat și mostre de materiale pentru costume spațiale de pe ținta de calibrare a instrumentului SHERLOC, aflat pe același braț. Rover-ul poartă cinci asemenea mostre, fiecare de circa 2 centimetri pe 2 centimetri. Studiul s-a concentrat pe teflon și pe Vectran, o fibră folosită la palmele mănușilor. VanBommel a pus la punct o metodă pentru estimarea dimensiunii particulelor ultrafine.

Praful se lipește diferit de fiecare material

Particulele de pe ținta de teflon a PIXL și de pe mostra de Vectran au măsurat în medie circa 2 micrometri. Pe sticla bazaltică a PIXL și pe mostra de teflon a SHERLOC, particulele coborau până la 100–300 de nanometri.

Potrivit NASA, electricitatea statică pare să decidă ce mărimi de particule se lipesc de ce suprafețe: bobele de praf se încarcă electric când se ciocnesc în aer, iar materialele diferite le atrag diferit. Mecanismul nu a fost măsurat direct. Cele mai fine particule au rămas pe loc în ciuda anilor de condus și de foraj. „Cele mai mici particule rămân pe loc”, spune VanBommel, iar ele pun cea mai mare problemă sistemelor care vor susține viața oamenilor.

Ce înseamnă pentru astronauți

Particulele mai mici pot pătrunde mai adânc în corpul uman și sunt mai greu de eliminat, explică VanBommel. El adaugă că mărimea mică nu face praful automat mai periculos, iar toxicitatea depinde de doză și de durată. Praful marțian conține silice, compuși ai fierului și compuși ai clorului, precum perclorații, care sunt dăunători în doze suficient de mari pe Pământ.

Mostrele de materiale au arătat puțină uzură vizibilă după 1.645 de zile marțiene, notează universitatea. VanBommel spune că nu există dovezi că praful le-a deteriorat, ci doar că ele interacționează diferit cu el. Lindsay Hays, director interimar al Diviziei de Științe Planetare de la NASA, spune că inginerii pot folosi măsurătorile pentru a-și îmbunătăți proiectele existente.

Perseverance a măsurat direct, la suprafața lui Marte, particule de praf de circa 100 de nanometri, care se lipesc de materialele pentru costume spațiale. Studiul nu arată că praful a deteriorat materialele sau că ar îmbolnăvi astronauți, dar oferă inginerilor date pentru costume și habitate.

---

Sursă: Scott VanBommel (Washington University în St. Louis), Abigail Knight și colab., [titlul lucrării: de completat], Proceedings of the National Academy of Sciences, 27 octombrie 2026, DOI: 10.1073/pnas.2620747123. Comunicate: NASA JPL, Washington University în St. Louis