O echipă de la Universitatea McGill a cartografiat 45 de amenințări pentru 21.490 de specii de apă dulce. În medie, acestea sunt mai afectate decât speciile terestre, iar cele mai încărcate zone sunt regiunile dezvoltate și cu apa gestionată de oameni.

Râurile, lacurile și zonele umede acoperă mai puțin de 1% din suprafața planetei, dar adăpostesc peste 10% din speciile cunoscute. Un studiu din 2025 din Nature arăta că un sfert din fauna de apă dulce evaluată de IUCN este amenințată cu dispariția. Rămânea întrebarea unde anume acționează amenințările, iar un nou studiu din Science răspunde cu o hartă.

Ce au cartografiat

Echipa condusă de Christophe Brabant, de la Universitatea McGill din Montreal, a pornit de la evaluările IUCN și a cartografiat impactul a 45 de amenințări asupra a 21.490 de specii de apă dulce: amfibieni, pești, mamifere, libelule și reptile. Analiza este centrată pe specii, adică urmărește unde este afectată fiecare, pe sub-bazine hidrografice.

Rezultatul principal este că speciile din regiunile foarte dezvoltate și cu ape intens gestionate sunt lovite de mai multe amenințări suprapuse. Amenințările diferă după grupul de animale și după regiune, dar o probabilitate mai mare de amenințare se asociază cu un risc mai mare de dispariție și cu declinul populațiilor.

Apa dulce, în dezavantaj față de uscat

Compararea cu speciile terestre arată că cele de apă dulce suportă, în medie, un impact mai mare al amenințărilor, cu o distribuție geografică diferită. Autorii prezintă hărțile ca punct de plecare pentru a stabili unde merită concentrate eforturile de conservare.

Cauzele diferă de la o regiune la alta. În mare parte din America de Sud domină agricultura și acvacultura necontrolate. În Europa, specii precum salamandra de foc și anghila europeană sunt afectate de activitățile agricole, spune Brabant. Salamandra de foc apare chiar pe coperta numărului din Science în care a fost publicat studiul.

Ce propun autorii

Brabant leagă rezultatele de angajamentele Cadrului global pentru biodiversitate Kunming-Montreal, adoptat în 2022, și spune că acțiunea de conservare se face în final la nivel local. În cazul scurgerilor agricole, aceasta înseamnă colaborare cu fermierii pentru reducerea îngrășămintelor și pesticidelor, refacerea vegetației de pe maluri și protejarea zonelor umede.

Autorii cer și coordonare la nivelul bazinelor hidrografice, pentru că activitățile din amonte afectează speciile din aval.

Speciile de apă dulce sunt, în medie, mai afectate de oameni decât cele de uscat, iar amenințările se strâng mai ales în regiunile foarte dezvoltate și cu apa intens gestionată. Harta nu înlocuiește măsurile de conservare, dar arată unde presiunea este cea mai mare și unde merită începute.

---

Sursă

Christophe Brabant, Laura Pollock, Jonas Geldmann, Mette Bendixen, Lise Comte, Harith Farooq, Katherine Hébert, Bernhard Lehner, Catherine Sayer, Lars Lønsmann Iversen — Universitatea McGill (Montreal) și alte instituții — „The global geography of threats to freshwater biodiversity“, Science 394 (6823), 29 octombrie 2026, pagina 510. DOI: 10.1126/science.aeb7910