Cititorul acestui articol ar putea spune, la prima vedere, că avem de-a face mai curând cu un subiect care privilegiază Știința în detrimentul Vieții: o descoperire arheologică, așadar un vestigiu al unei lumi de mult dispărute. Obiecția ar fi firească, dacă piesa despre care vorbim nu ar purta, chiar în centrul ei, un cuvânt despre viață. Nu despre moarte, nu despre ruină, nu despre sfârșit, ci despre „viață”: ZOH, adică, foarte probabil, forma greacă pentru „viață” sau, poate, „să trăiască”. Tocmai de aici începe fascinația acestei descoperiri de la Capidava.

În timpul săpăturilor de salvare desfășurate în 2015 în interiorul cetății romano-bizantine de la Capidava, în zona singurului edificiu creștin cunoscut intra muros, arheologii au găsit o mică gemă din carneol montată într-un inel de argint slab păstrat. Piesa înfățișează o scenă clasică din repertoriul iconografic al Antichității târzii: Victoria-Nike o încoronează pe Fortuna-Tyche. Însă ceea ce o face cu adevărat excepțională este inscripția grecească ZO/H, citită de autori ca ZOH, „viață” sau posibil „să trăiască”.

Descoperirea nu este importantă doar pentru că obiectul este frumos sau rar, ci pentru că a fost găsit într-un context arheologic bine documentat, lucru neobișnuit pentru astfel de geme. Autorii subliniază că majoritatea pieselor similare cunoscute astăzi provin din colecții vechi sau din descoperiri fără stratigrafie sigură. La Capidava, în schimb, gema a fost recuperată dintr-un depozit sigilat, împreună cu un tezaur de 44 de monede de bronz și alte obiecte personale, într-un nivel asociat distrugerii violente a unei clădiri romane târzii, probabil în jurul mijlocului secolului al IV-lea. Tocmai această ancorare precisă în teren îi crește enorm valoarea istorică.

Locul descoperirii adaugă o altă dimensiune fascinantă. Gema provine dintr-o clădire romană mai veche, peste care avea să fie ridicat, câteva generații mai târziu, edificiul creștin din colțul de nord-est al cetății. Cu alte cuvinte, obiectul vine dintr-un spațiu unde s-au suprapus, în timp, lumi religioase și culturale diferite. Autorii studiului insistă tocmai asupra acestei tensiuni fertile: piesa se află la intersecția dintre propagandă imperială, pietate păgână și devoțiune creștină.

Iconografia ei este, în sine, una puternic „publică”. Victoria și Fortuna sunt două dintre figurile esențiale ale imaginarului imperial roman: victoria, norocul, prosperitatea, destinul favorabil. În lumea romană târzie, o astfel de imagine putea funcționa ca semn de bun augur, ca obiect protector sau ca talisman personal. Numai că, la Capidava, între cele două zeițe apare și acest cuvânt scurt, intens, neașteptat: viață. Din acel moment, piesa nu mai este doar o miniatură cu mesaj politic sau religios convențional, ci pare să devină un obiect purtat pentru protecție, speranță și supraviețuire.

Studiul arată că inscripțiile de tip ZOH sunt rare pe gemele romane. Mai mult, combinația dintre această inscripție și scena în care Victoria o încoronează pe Fortuna pare să fie unică în corpusul cunoscut de autori. Ei au inventariat 39 de piese comparabile, dar gema de la Capidava este singura care leagă explicit, prin text, această iconografie de retorica „vieții”. În termeni simpli, nu este doar o descoperire frumoasă, ci una care deschide o întrebare nouă despre felul în care oamenii de la Dunărea de Jos gândeau protecția, norocul și credința în Antichitatea târzie.

Mai mult, analiza microscopică a arătat că inscripția nu a fost adăugată mai târziu, ci a fost realizată în același interval de lucru cu restul gravurii. Asta înseamnă că mesajul despre „viață” făcea parte din concepția inițială a obiectului, nu dintr-o reutilizare ulterioară. Tot analiza tehnică a sugerat și că suprafața gemei a fost afectată ulterior de contactul cu metal încins, probabil în incendiul care a distrus clădirea în care se afla. Obiectul pare astfel să fi trecut printr-un episod violent, înainte de a rămâne îngropat timp de secole.

Autorii au recurs și la investigații arheometrice. Ele au confirmat că piatra este carneol, un material foarte frecvent folosit în glyptică, iar montura era realizată dintr-un aliaj cu un conținut ridicat de argint. Dincolo de detaliul tehnic, aceste analize întăresc ideea că nu avem de-a face cu o simplă „curiozitate”, ci cu un artefact cercetat riguros, din mai multe unghiuri: arheologic, epigrafic, iconografic și material.

Partea cea mai interesantă a interpretării este, poate, aceea că gema pare să vorbească dintr-o zonă de frontieră spirituală. În forma ei, este păgână: Victoria și Fortuna sunt zeițe ale lumii clasice. În textul ei, însă, apare un cuvânt care putea fi receptat și într-o cheie creștină, mai ales într-o epocă în care limbajul „vieții” avea deja o puternică încărcătură religioasă. Autorii merg până la ideea că pentru un purtător de limbă greacă din Capidava — soldat sau civil, de origine orientală sau nu — obiectul putea funcționa simultan în mai multe registre: ca talisman, ca mesaj de bun augur, ca obiect de pietate ambiguă, la limita dintre vechile credințe și noua sensibilitate creștină.

Aici se află, de fapt, frumusețea descoperirii. Nu doar în faptul că o piesă mică a supraviețuit focului, distrugerii și secolelor, ci în faptul că ea păstrează urmele unei lumi în care oamenii nu trăiau în categorii perfect separate. Pentru ei, propaganda imperială, protecția magică, speranța personală și limbajul religios puteau coexista în același obiect purtat pe mână. Iar acel cuvânt – ZOH – ne amintește că, inclusiv într-o cetate de frontieră a Imperiului Roman târziu, printre ruine, monede, ceramică spartă și urme de incendiu, oamenii continuau să caute același lucru pe care îl caută și astăzi: viața.

În concluzia studiului, autorii spun limpede că gema de la Capidava este excepțională atât prin proveniența ei arheologică sigură, cât și prin asocierea unică dintre iconografia Victoria-Fortuna și inscripția ZOH. Tocmai de aceea, piesa oferă o privire rară asupra felului în care iconografia clasică, formulele teologice și magice târzii și vocabularul creștin timpuriu al „vieții” puteau aparține aceluiași continuum mental. Pentru un obiect atât de mic, e o revelație remarcabil de mare.