Un studiu publicat în Nature descrie un atlas detaliat al uterului și placentei pe parcursul sarcinii și anunță descoperirea unui subtip de celule care nu fusese identificat până acum. Aceste celule par să apară doar în sarcină și ar putea avea un rol important în reglarea relației dintre placentă și organismul matern.

Placenta este unul dintre cele mai remarcabile organe ale corpului uman, dar și unul dintre cele mai puțin înțelese în toate detaliile sale. Ea apare doar în sarcină, se dezvoltă rapid, face legătura dintre mamă și făt și coordonează procese vitale precum schimbul de oxigen, nutrienți și semnale biologice. Acum, un nou studiu publicat pe 8 aprilie în revista Nature oferă una dintre cele mai detaliate hărți de până acum ale uterului și placentei și scoate la iveală un tip de celule necunoscut anterior.

Cercetătorii au analizat aproximativ 1,2 milioane de celule din uter și placentă, colectate din sarcini aflate în diverse stadii, de la săptămâna 5 până la săptămâna 39. Scopul a fost să urmărească, la nivel de celule individuale, cum se transformă aceste țesuturi pe măsură ce sarcina avansează și cum se adaptează ele la dezvoltarea fătului.

Rezultatul este un adevărat „atlas” celular al sarcinii, adică o hartă care arată ce tipuri de celule există, ce gene folosesc, ce proteine produc și cum se schimbă în timp. Față de cercetările anterioare, care acopereau doar anumite etape ale sarcinii, noul studiu urmărește întregul parcurs, din primele săptămâni până aproape de naștere.

Cea mai spectaculoasă descoperire este identificarea unui subtip de celule care pare să fie specific sarcinii. Aceste celule nu apar în uter în afara gestației și se multiplică brusc la începutul sarcinii, exact în momentul în care mucoasa uterină începe să se reorganizeze pentru a susține embrionul.

Potrivit cercetătorilor, aceste celule par să joace un rol important la interfața dintre mamă și făt, acolo unde placenta trebuie să se conecteze la sistemul circulator matern. Mai exact, ele par să ajute la reglarea modului în care anumite celule fetale invadează uterul și arterele sale, un proces esențial pentru stabilirea fluxului de sânge către placentă.

Acest proces de „invazie” trebuie să fie foarte bine reglat. Dacă celulele pătrund prea puțin, pot apărea probleme precum preeclampsia. Dacă pătrund prea mult, pot contribui la complicații grave, cum este placenta accreta. Autorii studiului cred că noul tip celular acționează ca un fel de „limitator de viteză”, trimițând semnale care temperează acest proces și îl mențin în parametri potriviți.

Un alt element care a atras atenția este faptul că aceste celule poartă receptori care răspund la canabinoizi. Asta înseamnă că ele pot reacționa atât la substanțe produse natural de organism, cât și la compuși din canabis, precum THC și CBD. Cercetătorii spun că această observație ar putea ajuta, în timp, la înțelegerea modului în care consumul de canabis în sarcină ar putea influența circulația placentară și dezvoltarea fetală.

Totuși, autorii sunt prudenți. Ei nu spun că aceste celule explică singure toate riscurile asociate consumului de canabis în sarcină. Literatura medicală descrie mai mulți factori posibili, iar noua descoperire este mai degrabă o piesă importantă dintr-un puzzle mai mare decât o explicație completă.

Studiul este remarcabil și prin nivelul de detaliu. Echipa a analizat nu doar genele active și proteinele prezente în celule, ci și așa-numita „accesibilitate a cromatinei”, adică felul în care ADN-ul este ambalat în celulă și ce gene pot fi activate la un moment dat. Cu ajutorul învățării automate, cercetătorii au reușit chiar să prezică, pe baza activității genetice, cât de adânc va invada o anumită celulă uterul matern.

Această abordare ar putea deveni foarte importantă în studiul complicațiilor de sarcină. Folosind atlasul celular, cercetătorii au comparat datele lor cu rezultate din mari studii genetice despre preeclampsie, naștere prematură și pierdere de sarcină. Astfel, au putut identifica ce tipuri de celule folosesc activ genele asociate cu aceste riscuri și care ar putea fi, deci, implicate direct în apariția complicațiilor.

Pe termen lung, miza este mare. Dacă medicii și cercetătorii vor înțelege mai bine ce celule stau la baza unor complicații precum preeclampsia sau placenta accreta, ar putea deveni posibilă dezvoltarea unor tratamente mai precise, orientate exact către mecanismele afectate.

Deocamdată, însă, studiul reprezintă mai ales un punct de plecare. El s-a concentrat pe sarcini sănătoase, ceea ce înseamnă că următorul pas va fi compararea acestei „hărți de referință” cu sarcini afectate de diverse probleme. Cercetătorii spun că, pe măsură ce vor analiza mai multe probe și mai multe celule, este probabil să apară și alte descoperiri importante.

Pe scurt, noul atlas al uterului și placentei nu oferă doar o imagine mai clară asupra sarcinii, ci și o nouă piesă-cheie în înțelegerea felului în care organismul matern și fătul construiesc împreună una dintre cele mai complexe relații biologice din natură.