În centrul retinei, celulele-con albastre nu migrează, cum se credea de 30 de ani, ci se transformă în conuri roșii și verzi, sub influența vitaminei A și a hormonilor tiroidieni. Așa capătă ochiul vederea clară, încă din viața fetală, arată un studiu de la Johns Hopkins.

Vederea noastră cea mai fină, cea cu care citim un rând de text sau recunoaștem o față, se construiește într-o regiune minusculă din centrul ochiului, cu mult înainte de naștere. Cum ajunge această zonă să aibă exact tipul de celule de care are nevoie a rămas o enigmă timp de decenii. Acum, cercetători de la Universitatea Johns Hopkins au urmărit procesul pas cu pas, folosind retine crescute în laborator, și au descoperit un mecanism care răstoarnă o teorie veche de aproape 30 de ani.

O regiune minusculă, dar responsabilă de jumătate din vedere

Zona centrală a retinei se numește foveola. Deși ocupă doar o fracțiune din suprafața totală a retinei, ea răspunde de aproximativ jumătate din tot ceea ce percepem vizual. Aici se află, înghesuite, celulele care ne dau vederea clară și color din timpul zilei, numite conuri.

Oamenii au trei tipuri de conuri, sensibile la lungimi de undă diferite: albastre, verzi și roșii. Este o trăsătură neobișnuită în lumea animală și tocmai ea ne permite să distingem un spectru bogat de culori. Interesant este însă că, spre deosebire de restul retinei, unde există toate cele trei tipuri, foveola conține doar conuri roșii și verzi, fără conuri albastre. Timp de aproape trei decenii, explicația acceptată a fost că aceste conuri albastre pleacă, migrează din centru spre alte zone ale retinei în timpul dezvoltării.

Nu o mutare, ci o schimbare de identitate

Pentru a vedea ce se întâmplă cu adevărat, echipa a folosit organoizi, mici grupuri de țesut crescute din celule fetale, care imită dezvoltarea retinei umane. Urmărindu-le vreme de mai multe luni, cercetătorii au observat că în săptămânile 10–12 de dezvoltare fetală apar, într-adevăr, câteva conuri albastre în foveola. Dar, în jurul săptămânii 14, aceste celule nu se mută nicăieri: ele se transformă în conuri roșii și verzi. Nu este o migrare, ci o schimbare de identitate.

Procesul are loc în doi pași. Mai întâi, o moleculă derivată din vitamina A, numită acid retinoic, este descompusă, ceea ce limitează formarea de noi conuri albastre. Apoi, hormonii tiroidieni împing conurile albastre rămase să se convertească în conuri roșii și verzi. „Mai întâi, acidul retinoic ajută la stabilirea tiparului. Apoi, hormonul tiroidian are un rol în conversia celulelor rămase”, explică Robert J. Johnston Jr., profesor asociat de biologie la Johns Hopkins.

De ce e important ca ochiul să scape de conurile albastre din centru

Motivul pentru care corpul își dă atâta osteneală să elimine conurile albastre exact din acest punct ține de calitatea imaginii. „Este foarte important, pentru că, dacă ai acele conuri albastre acolo, nu vezi la fel de bine”, spune Johnston. Cu alte cuvinte, prezența conurilor albastre chiar în inima vederii ar încețoșa detaliile fine, așa că organismul le convertește în tipurile care asigură claritatea maximă.

Un motiv pentru care mecanismul a rămas atâta timp necunoscut este că șoarecii, peștii și alte animale folosite frecvent în cercetare nu au acest tipar de celule în retină. Fără un model potrivit, procesul era greu de studiat. Organoizii crescuți din celule umane au fost cei care au permis, în sfârșit, urmărirea lui în direct.

Speranțe pentru bolile de vedere

Dincolo de faptul că lămurește o veche enigmă, descoperirea are și o miză practică. Ea ar putea îmbunătăți țesutul retinian crescut în laborator și ar putea pune bazele unor viitoare terapii celulare pentru recuperarea vederii pierdute din cauza bolilor legate de vârstă, precum degenerescența maculară sau glaucomul. Katarzyna A. Hussey, una dintre autoarele studiului, crede că tehnologia organoizilor ar putea permite într-o zi crearea unor populații de fotoreceptori la comandă, exact tipurile de celule de care are nevoie un pacient.

Descoperirea arată că ochiul nu își construiește vederea clară mutând celule dintr-un loc în altul, ci transformându-le pe loc. Iar la baza acestui proces stau doi factori simpli și bine cunoscuți: vitamina A și hormonii tiroidieni.

Casetă sursă:

Studiu: „A cell fate specification and transition mechanism for human foveolar cone subtype patterning”, autori Katarzyna A. Hussey, Kiara C. Eldred, Brian Guy, Clayton P. Santiago, Jingliang Simon Zhang, Ian Glass, Thomas A. Reh, Seth Blackshaw, Loyal A. Goff și Robert J. Johnston Jr. — Universitatea Johns Hopkins, SUA.

Publicat în: Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), 2026, vol. 123, nr. 7. DOI: https://doi.org/10.1073/pnas.2510799123

Preluare și context: Johns Hopkins University / ScienceDaily, 8 iulie 2026. https://www.sciencedaily.com/releases/2026/07/260708022214.htm

Declarații: Robert J. Johnston Jr. și Katarzyna A. Hussey.