Un studiu american arată că semnalele de decizie apar mult mai devreme în creier decât se credea, chiar în zonele considerate „doar” senzoriale, printr-un du-te-vino permanent de informație și nu pe un traseu într-o singură direcție.

Ne place să ne imaginăm creierul ca pe o cursă cu ștafetă: informația senzorială intră, urcă prin zone tot mai complexe și, undeva la vârf, în cortexul frontal, se ia decizia finală. Tot ce urmează execută pur și simplu ce s-a hotărât deja. Acest model a stat la baza neuroștiinței clasice, dar și a rețelelor neuronale convoluționale, motorul din spatele majorității sistemelor moderne de inteligență artificială pentru vedere computerizată.

Un studiu realizat de cercetători de la Universitatea Illinois Urbana-Champaign sugerează însă că lucrurile stau altfel.

O descoperire neașteptată în zona „doar senzorială” a creierului

Echipa condusă de profesorul Yurii Vlasov a înregistrat activitatea neuronală la șoareci aflați într-un coridor de realitate virtuală, în timp ce animalele foloseau mustățile pentru a lua decizii perceptuale simple. Zona urmărită a fost cortexul somatosenzorial primar (S1), mai exact regiunea care procesează informația de la mustatea C2, un sistem experimental foarte bine documentat pentru studiul procesării tactile.

Rezultatul i-a surprins chiar și pe cercetători: semnale legate de decizie au apărut încă din S1, adică în una dintre cele mai timpurii etape ale procesării senzoriale, nu abia în regiunile frontale, considerate tradițional sediul deciziei. Analizele ulterioare au arătat că această zonă este modulată dinamic de regiuni superioare ale creierului, printr-un mecanism de tip feedback, transmis rapid, în ambele direcții.

Ce înseamnă asta pentru modul în care înțelegem gândirea, dar și inteligența artificială

Concluzia autorilor este că decizia nu depinde exclusiv de un flux unidirecțional, de jos în sus, ci de o comunicare continuă, cu du-te-vino, între mai multe niveluri ale creierului. Practic, zona care „simte” și zona care „gândește” lucrează simultan, nu succesiv.

Yurii Vlasov a explicat că, deocamdată, „codul neuronal al creierului rămâne, în cea mai mare parte, un limbaj necunoscut”, dar tocmai acest tip de descoperire arată cât de departe suntem de un model simplu, liniar. Cercetătorii cred că înțelegerea acestor bucle de feedback ar putea inspira o nouă generație de arhitecturi de inteligență artificială, capabile să proceseze informația la fel de eficient ca un creier biologic, dar cu un consum de energie mult mai redus decât sistemele actuale.

Nu e prima dată când cercetarea ne arată că mintea noastră conștientă ajunge ultima la petrecere. Un studiu publicat tot pe ȘPV arată cum creierul „hotărăște” să se apropie de cineva cu câteva secunde înainte ca noi să fim conștienți de asta. Iar un alt studiu, realizat la Universitatea Babeș-Bolyai, merge și mai departe, sugerând că nici explicațiile pe care ni le dăm despre propriile decizii nu sunt neapărat corecte, ci povești pe care ni le spunem după eveniment.

Creierul nu funcționează ca o linie de asamblare, ci ca o conversație permanentă între zonele lui, iar această descoperire ar putea schimba nu doar neuroștiința, ci și modul în care construim inteligența artificială de mâine.

---

Sursă:
Armstrong, A. G. — Vlasov, Y. (2026) — Neural correlates of perceptual decision-making in the primary somatosensory cortex — Proceedings of the National Academy of Sciences — Universitatea Illinois Urbana-Champaign, The Grainger College of Engineering — DOI: 10.1073/pnas.2514107123